Deputaţii au adoptat proiectul de lege prin care completurile cauzelor de apel sunt formate din doi judecători

S.B.
Miscellanea / 12 mai 2021

Deputaţii au adoptat proiectul de lege prin care completurile cauzelor de apel sunt formate din doi judecători

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de prin for sesizat, proiectul de lege care modifică articolul 54 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, informează news.ro.

Astfel, iniţiativa legislativă prevede ca doi judecători că formeze completurile de judecată a cauzelor de apel şi nu trei, cum este în momentul de faţă. Senatul urmează să dea votul decizional pe propunerea de lege.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.54 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul stabilirii regulii judecării apelurilor în complet de 2 judecători, şi nu în complet de 3 judecători, aşa cum se prevede, în prezent, în cuprinsul art. 54 alin. (2) din actul normativ de bază.

Potrivit iniţiativei legislative, legea ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.

Iniţiativa de lege mai prevede că "recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel".

Când intră în vigoare legea este abrogată ordonanţa de urgenţă nr. 215 din 30 decembrie 2020 privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Camera a adoptat proiectul, ca prim for sesizat, Senatul fiind decizional pe proiectul de lege.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb