Rizea: "Vreau să le transmit celor pe care i-am deranjat că nu voi mai candida la sectorul 5"

Adina Lateş
Anticorupţie / 4 martie 2016

• Deputatul a venit la Comisia juridică pentru a-şi studia dosarul

Actualizare 15:43

Deputatul PSD Cristian Rizea a declarat astăzi că nu mai candidează la Primăria sectorului 5 la alegerile locale din această vară şi i-a invitat pe colegii săi deputaţi să îi studieze dosarul şi "să aprecieze cu echilibru şi obiectivitate".

"Le voi solicita tuturor colegilor mei, indiferent de partid, îi invit pe toţi să studieze dosarul şi să aprecieze cu echilibru şi obiectivitate, asta le doresc să voteze. Vreau să le transmit celor care m-au vrut în această poziţie sau pe care i-am deranjat că nu voi mai candida la sectorul 5 şi, e o întrebare retorică, nu ştiu de ce în 7 ani de zile nu am putut să fiu chemat măcar o singură dată de când există această presupusă faptă (la DNA - n.r.) din 2009 şi doar acum, înainte cu două luni de alegeri", a spus Rizea la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Acesta a adăugat că nu îşi dă demisia din Parlament şi că îşi va dovedi nevinovăţia în instanţă.

(S.A.)

------------

Deputatul PSD Cristian Rizea a venit, astăzi, la Comisia juridică a Camerei pentru a-şi studia dosarul în legătură cu care DNA a cerut Parlamentului încuviinţarea reţinerii şi arestării sale preventive.

Rizea a venit însoţit de avocaţi şi nu a dorit să facă declaraţii presei, potrivit Agerpres.

Comisia juridică a Camerei are termen până luni să facă raport la solicitarea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Cristian Rizea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. alt parlamentar penal

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb