Despăgubirile pentru victimele incendiului, mai mari decât bugetul Maternităţii Giuleşti

F.A.
Miscellanea / 10 iulie 2013

Despăgubirile stabilite de instanţă pentru victimele incendiului de la Maternitatea Giuleşti sunt mai mari decât bugetul spitalului, a declarat directorul unităţii, astfel că instituţia sanitară s-ar putea închide, relatează Antena3.ro.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Doru Pană, a menţionat că instituţia nu are banii necesari şi că, probabil, primăria va fi cea care, din bugetul local, va achita despăgubirile.

"În principiu, maternitatea nu are bani disponibili pentru astfel de lucruri, nu există bani disponibili pentru astfel de lucruri în spitalele de stat din România şi răspunsul este: nu ştiu cum se va proceda", a afirmat purtătorul de cuvânt.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 6 au decis, ieri, ca maternitatea Giuleşti să plătească o amendă penală în valoare de 80.000 de lei pentru fiecare copil decedat, în dosarul incendiului de acum trei ani.

Şase nou-născuţi şi-au pierdut viaţa în acel incendiu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb