DIN CAUZA EMISIILOR MOTOARELOR DIESEL: CE pregăteşte amenzi pentru BMW, Daimler şi Volkswagen

B.I.
Internaţional / 6 martie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Autoritatea de concurenţă a Comisiei Europene (CE) intenţionează să transmită în această primăvară plângeri oficiale producătorilor auto germani BMW, Daimler şi Volkswagen, acuzaţi de o înţelegere secretă în domeniul emisiilor motoarelor diesel, a anunţat astăzi publicaţia Handelsblatt, transmite Reuters.

În aşa-numita "Comunicare privind obiecţiunile" formulată de Comisie, ar urma să fie prezentate detaliile cuprinzătoare ale acuzaţiilor, care ar putea duce la amendarea celor trei companii.

Conform Handelsblatt, documentele procurorilor din Braunschweig şi Munich arată că producătorii auto au colaborat în domeniul emisiilor motoarelor diesel şi s-au avertizat reciproc să nu le arate autorităţilor detaliile referitoare la activităţile lor. Chiar Daimler a prezentat aceste informaţii Comisiei Europene, în 2014, urmat de Volkswagen doi ani mai târziu.

Reprezentanţii Comisiei Europene şi nici cei ai BMW, Daimler şi Volkswagen nu au comentat informaţia.

Companiile care încalcă reglementările UE pot primi o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri.

În septembrie, Comisia Europeană a demarat oficial o investigaţie pentru a stabili dacă BMW, Daimler şi Volkswagen au avut o înţelegere secretă pentru a evita concurenţa în dezvoltarea sistemelor de control al emisiilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb