DIN PROFITUL ANULUI TRECUT ŞI REZULTATUL REPORTATConducerea Romgaz propune un dividend cu randament de 10%

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 28 martie

Conducerea Romgaz propune un dividend cu randament de 10%

Consiliul de administraţie al Romgaz (SNG) vrea să aloce acţionarilor un dividend cu randament brut de 10%, după cum reiese din raportul producătorului de gaze naturale publicat, astăzi, pe site-ul operatorului pieţei noastre de capital.

Compania a convocat acţionarii la adunarea de bilanţ în data de 28 aprilie, cu propunerea distribuirii unui dividend de 3,8 lei/titlu, din care 3,62 lei provine din rezultatul anului trecut şi 0,18 lei din rezultatul reportat. Faţă de preţul de închidere al acţiunii SNG de astăzi, de 38,35 de lei, randamentul brut al dividendului este de 9,9%.

Suma totală este de circa 1,46 miliarde de lei, din care 1,39 miliarde de lei sunt din profitul anului 2021.

Dividendele vor fi plătite începând cu data de 27 iulie, după cum se arată în raportul companiei de la bursă.

Pentru anul trecut, Romgaz a raportat un profit net preliminar de 1,9 miliarde de lei, în creştere cu 52% faţă de cel din 2020, în condiţiile în care cifra de afaceri a urcat cu 43,6%, până la 5,85 miliarde de lei.

Statul Român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din producătorul de gaze naturale, a cărui capitalizare bursieră se ridică la 14,78 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. cineva nu se satura de muls.

    Banii astia ar trebui reinvestiti in companie, s-au dat div destule anii anteriori.

    1. si nu numai la romgaz

    Romgaz a găsit în ultimii ani un bun echilibru între investiții și acordarea de dividende! Se pare că 2022 va marca pozitiv viitorul companiei cu ocazia achiziției pachetului Exxon Mobil și începerea proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagra, plus exploatarea gazelor de mare adâncime din zona Caragele! O companie buna de ținut în portofoliu! Așteptăm și Hidroelectrica :)

    La un profit estimat de 1.897.096 mii lei, propunerea de 3.62 lei pe actiune,respectiv, în sumă de 1.395.229.088 lei,daca se respecta prevederilor Ordonanţei de Urgenţă şi a unei Hotărâri de Guvern de la finele săptămânii trecute privind aprobarea repartizării la bugetul de stat sub formă de dividende a 50% din profitul anului trecut, ne duce la un profit net pe 2021 de cel putin 2.790.458 mii lei. Daca gresesc, rog sa fiu corectat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

17 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8849
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8018
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8119
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.7366

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro