Directorul ELCEN, pus sub control judiciar pentru luare de mită

S.B.
Anticorupţie / 10 septembrie, 10:34

Directorul ELCEN, pus sub control judiciar pentru luare de mită

Directorul general al Companiei Electrocentrale Bucureşti (ELCEN Bucureşti), Claudiu-Ionuţ Creţu-Sârbu, şi directorul comercial al companiei care produce şi distribuie energie electrică şi termică pentru bucureşteni, Cristian-Andrei-Cornel Zamfiroi, au fost plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, pentru luare de mită, informează news.ro.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Creţu ar fi primit, prin intermediul lui Zamfiroi, în biroul unei societăţi comerciale din Capitală, 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia pentru a urgenta aprobarea unor plăţi aferente facturilor emise de societatea respectivă către ELCEN. Totodată, afirmă anchetatorii, Creţu ar fi pretins administratorului unei societăţi, tot prin directorul comercial, 1.565.000 de euro, în legătură cu vânzarea-cumpărarea unui teren aflat în proprietatea acesteia.

Procurorii anticorupţie au făcut, marţi, percheziţii la sediul central al Companiei Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), dar şi la persoane fizice şi la sediile ori punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţul Ilfov.

DNA a informat, miercuri, că procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 9 septembrie 2025, faţă de Claudiu-Ionuţ Creţu-Sârbu, director general al Societăţii Comerciale Electrocentrale Bucureşti S.A. (ELCEN Bucureşti), pentru două infracţiuni de luare de mită şi faţă de Cristian-Andrei-Cornel Zamfiroi, director comercial al aceleiaşi societăţi pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită şi o infracţiune de luare de mită.

Potrivit ordonanţei procurorilor, în cauză există date şi probe care arată că în 1 iulie 2025, directorul general ElCEN Claudiu Creţu ar fi primit, prin intermediul complicelui său, Cristian Zamfiroi, în biroul unei societăţi comerciale din Bucureşti, 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia, în legătură cu urgentarea aprobării operaţiunilor de plăţi aferente facturilor emise de societatea respectivă către Electrocentrale Bucureşti SA.

Procurorii mai menţionează că în 10 iulie 2025, Creţu ar fi pretins, prin intermediul lui Zamfiroi, administratorului unei societăţi comerciale suma de 1.565.000 de euro, în legătură cu vânzarea-cumpărarea unui teren aflat în proprietatea societăţii comerciale respective.

De asemenea, în 30 iulie 2025, Zamfiroi ar fi pretins administratorului unei societăţi comerciale aflate în raporturi contractuale cu ELCEN 50.000 de lei în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu.

Claudiu Creţu a fost audiat, marţi seară, la DNA, dar nu a făcut nicio declaraţie presei la ieşirea din sediul instituţiei.

Pe perioada controlului judiciar cei doi inculpaţi trebuie să să se prezinte la DNA, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la cel de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze de îndată organul judiciar despre schimbarea locuinţei, să se prezinte la poliţie conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat, să să nu părăsească teritoriul României, să nu desfăşoare activitatea de director în cadrul ELCEN în exercitarea căreia au săvârşit faptele, să nu se apropie de alţi participanţi la infractiuni, de martori ori experţi sau de alte persoane şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nici o cale.

Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale, mai precizează DNA.

Potrivit procurorilor, în dosar se mai fac cercetări şi faţă de alte persoane pentru infracţiuni de corupţie.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3122
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8581
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.4161

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb