Directorul general al Nissan, Hiroto Saikawa, cunoscut ca un lider dur, care nu se teme să îşi creeze oponenţi în interesul afacerilor, şi-a consolidat ieri această reputaţie prin decizia de a-l concedia pe mentorul său Carlos Ghosn din funcţia de preşedinte al companiei, relatează Reuters.
Hotărârea de ieri a consiliului de administraţie al Nissan, de a-l demite pe Ghosn, unul dintre cei mai apreciaţi lideri din industria auto mondială, a avut loc în urma arestării acestuia în Japonia, luni, sub acuzaţia unor ilegalităţi financiare comise pe parcusul mai multor ani.
Saikawa este descris de angajaţi ai companiei ca fiind inteligent, strict şi orientat către rezultate. Şi va avea nevoie de aceste calităţi pentru a face faţă pierderii reputaţiei Nissan, problemelor legale şi de reglementare, precum şi suspiciunilor că arestarea lui Ghosn a fost o lovitură orchestrată de membri ai board-ului, nemulţumiţi de Ghosn şi de alianţa cu Renault.
"Este foarte puternic şi agresiv", a spus un director al Nissan, adăugând că Saikawa nu se teme să critice oamenii în şedinţe, dacă performanţele lor sunt sub standardele sale.
"Sunt oameni care îl iubesc şi oameni care îl urăsc, oameni care nu îl plac pentru că este foarte sever", a spus directorul.
Nissan a acuzat că Ghosn s-a folosit de banii companiei în interes personal şi că acesta şi-a subevaluat veniturile declarate. Potrivit procurorilor din Tokyo, Ghosn a declarat numai jumătate din veniturile de circa 88 de milioane de dolari obţinute într-o perioadă de cinci ani.
Saikawa a devenit director general anul trecut, după ce a fost pregătit ani de zile pentru această funcţie de către Ghosn.