Discuţii "UniCredit" - "Intesa" privind împrumuturile restructurate

V. RIBANA
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 12 februarie 2014

Cele două bănci majore din Italia, "UniCredit" şi "Intesa Sanpaolo", analizează planuri pentru gestionarea împrumuturilor restructurate, conform anunţului făcut ieri de conducerea "UniCredit".

Directorul executiv al "UniCredit", Federico Ghizzoni, a confirmat discuţiile în curs de desfăşurare cu "Intesa" în privinţa creditelor restructurate, după ce, săptămâna trecută, o sursă citată de presa străină declara că cele două bănci au luat contact cu fondul american KKR în vederea înfiinţării unui vehicul care să deţină o parte din împrumuturile restructurate. Ghizzoni nu a oferit detalii privind discuţiile, dar a menţionat că părţile vor lua o decizie până la jumătatea anului 2014.

Oficialul "UniCredit" a mai spus că nu a fost luată în discuţie cu prim-ministrul Enrico Letta posibilitatea creării unei "bănci rele" sistemice, care să cuprindă creditele neperfomante din băncile italiene şi nici nu a auzit să fi fost purtată vreo discuţie cu privire la acest lucru sau la posibilitatea acordării de garanţii publice pentru susţinerea băncilor în procesul de "descărcare" de împrumuturile neperformante.

Amintim că guvernatorul Băncii Italiei, Ignazio Visco, consideră că o "bancă naţională rea" ar sprijini instituţiile de credit să-şi cureţe bilanţurile de activele cu probleme.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb