Divizia de creditare a companiei de criptomonede Genesis a depus o cerere de protecţie în caz de faliment din SUA

G.D.
Piaţa de Capital / 21 ianuarie 2023

Divizia de creditare a companiei de criptomonede Genesis a depus o cerere de protecţie în caz de faliment din SUA

Divizia de creditare a companiei de criptomonede Genesis a depus o cerere de protecţie în caz de faliment din SUA, datorând creditorilor cel puţin 3,4 miliarde de dolari, după ce a fost afectată de turbulenţele pieţei, împreună cu platforma FTX şi creditorul BlockFi, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Genesis Global Capital, un important creditor cripto, a îngheţat răscumpărările clienţilor pe 16 noiembrie, după ce prăbuşirea bursei majore FTX a trimis unde de şoc în sectorul cripto.

Genesis este deţinută de firma de capital de risc Digital Currency Group (DCG).

Depunerea cererii de faliment este cel mai recent eşec cripto declanşat de colapsul pieţei care a şters anul trecut aproximativ 1.300 miliarde de dolari din valoarea activelor cripto.

În timp ce bitcoin a crescut până acum în 2023, colapsul pieţei a continuat să reverbereze prin sectorul extrem de interconectat.

Falimentul "nu este un şoc pentru pieţe. Rămâne de văzut dacă efectul în lanţ va continua", a spus Ivan Kachkovski, strateg valutar şi cripto la UBS.

Dosarul companiei la Curtea de Faliment din SUA pentru Districtul de Sud din New York a estimat că are peste 100.000 de creditori, că activele sale valorează 5,3 miliarde de dolari, iar datoriile, inclusiv pasivele între companii, erau în valoare de 5,1 miliarde de dolari la 30 noiembrie.

Genesis a conturat un plan de ieşire din faliment până pe 19 mai, conform dosarului depus în justiţie.

Acesta va încerca să-şi vândă activele la o licitaţie în termen de trei luni pentru a rambursa creditorii, se arată în dosarele instanţei.

Genesis Global Holdco, compania mamă a Genesis Global Capital, a depus, de asemenea, o cerere de protecţie în caz de faliment, împreună cu o altă unitate de creditare, Genesis Asia Pacific.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb