Djokovici s-a calificat în turul 2 la Roland Garros

O.D.
Sport / 29 mai

Djokovici s-a calificat în turul 2 la Roland Garros

Liderul ATP, Novak Djokovici, deţinător al trofeului, s-a calificat în turul doi la Roland-Garros eliminându-l pe Pierre-Hugues Herbert în trei seturi (6-4, 7-6 [3], 6-4), marţi, la debutul său la Roland Garros. Sârbul îl va înfrunta pe Roberto Carballes Baena în turul al doilea.

Djokovici s-a declarat mulţumit de nivelul său de joc.

"La Monte Carlo, Roma şi Geneva, am avut un start foarte bun. Am jucat foarte bine în primele meciuri, dar a fost un pic diferit în cele de mai târziu. Nu vreau să mă entuziasmez prea tare. Cred că a fost o prestaţie bună din partea mea. Desigur, aş fi putut să mă descurc mai bine cu game-urile de retur, dar el a servit bine şi a variat bine. Am câştigat în trei seturi, am fost acolo în momentele importante şi am jucat un tie-break excelent. Am rămas concentrat. Mă bucur că am început atât de bine. În comparaţie cu turneele anterioare pe care le-am jucat, m-am simţit mai bine. Sunt pe calea cea bună, este doar începutul", a spus el.

Sportivul în vârstă de 37 de ani a devenit anul trecut cel mai în vârstă campion din istoria turneului de la Roland-Garros şi încearcă să îşi depăşească propriul record cu un al 25-lea titlu de Grand Slam la simplu masculin în această perioadă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8883
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.6146

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb