DMITRI PESKOV:"Putin a fost, este şi rămâne deschis contactelor şi negocierilor"

V.G.
Internaţional / 2 decembrie 2022

"Putin a fost, este şi rămâne deschis contactelor şi negocierilor"

Kremlinul a respins astăzi condiţiile menţionate cu o zi înainte de preşedintele american Joe Biden, care s-a declarat gata să discute cu Vladimir Putin dacă acesta din urmă îşi retrage trupele din Ucraina pentru a pune capăt conflictului, informează Reuters şi France Presse, potrivit Agerpres.

"Biden a spus de facto că negocierile vor fi posibile numai după ce Putin va părăsi Ucraina, ceea ce Moscova evident că respinge", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Operaţiunea militară continuă", a adăugat el.

Preşedintele Vladimir Putin este deschis discuţiilor despre o posibilă soluţionare a conflictului în Ucraina, dar refuzul Statelor Unite de a recunoaşte teritoriile anexate ca fiind ruse împiedică găsirea unui posibil compromis, a explicat Kremlinul.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat ieri că este pregătit să discute cu Putin dacă şeful de la Kremlin căuta o modalitate de a pune capăt războiului, dar că Putin nu a indicat încă acest lucru.

"Preşedintele Federaţiei Ruse a fost întotdeauna, este şi rămâne deschis negocierilor pentru a ne asigura interesele", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre remarcile lui Biden.

"Cel mai preferat mod de a ne atinge interesele este prin mijloace paşnice, diplomatice", a adăugat Peskov.

"Putin a fost, este şi rămâne deschis contactelor şi negocierilor", a insistat el.

Putin a spus că nu regretă că a lansat ceea ce el numeşte "operaţiune militară specială" a Rusiei împotriva Ucrainei şi prezintă războiul ca un punct de cotitură când Rusia în sfârşit s-a ridicat în faţa unei hegemonii arogante occidentale, după decenii de umilire în anii de la căderea Uniunii Sovietice în 1991, aminteşte Reuters.

Ucraina şi Occidentul spun că Putin nu are nicio justificare pentru ceea ce ele prezintă drept un război de ocupaţie în stil imperial. Ucraina declară că va lupta până când ultimul soldat rus va fi dat afară de pe teritoriul său.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. mai marsavi oameni decat politicieni rusi greu mai casesti decat poate pe la noi

    1. Ăștia nu sunt politicieni, ci gunoaie securiste.

    SUA reprezintă 25 % din Pibul mondial, Rusia 2% dar fără petrol și gaze sub 1% ! Evident poți critica SUA pentru diverse lucruri, dar Rusia e prea mică să fie băgată în seamă! Are arme atomice singurul argument al lui Putin!

    Putin ramane deschis contactelor neprotejate si negocierilor cu fratele lui mai mic, dictatorul Lukashenko si verii iranieini si nord coreeni!

    Ciocu mic si joc de glezna catre casa, rusia!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro