DNA: Cezar Stancu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, trimis în judecată pentru dare de mită

V.G.
Miscellanea / 29 noiembrie 2022

Cezar Stancu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, trimis în judecată pentru dare de mită

Costin Stancu, la data faptei vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că a dat mită unui poliţist rutier pentru a nu-l amenda, transmite Agerpres.

Potrivit DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cezar-Costin Stancu, la data faptei vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie cu rang de subsecretar de stat, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de dare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, la data 1 septembrie, în contextul efectuării unui control privind respectarea normelor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, Cezar-Costin Stancu a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliţie, ocazie cu care i-ar fi promis agentului constatator că-l va "cinsti" pentru ca acesta să nu-i aplice o amendă contravenţională pentru nerespectarea obligaţiei de a avea asupra sa cartea de identitate şi permisul de conducere.

"Promisiunea s-ar fi materializat la scurt timp, inculpatul Cezar-Costin Stancu remiţându-i poliţistului suma de 200 lei, disimulată în interiorul unei poliţe de asigurare auto", arată anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb