DODON:  "Diviziunile profunde dintre Chişinău şi Moscova nu vor putea fi depăşite în următorii ani"

Mina Irina
Internaţional / 29 iulie 2017

Igor Dodon (Sursa foto: Wikipedia)

Igor Dodon (Sursa foto: Wikipedia)

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat ieri, într-un interviu pentru agenţia de presă Reuters, că diviziunile profunde dintre Chişinău şi Moscova nu vor putea fi depăşite în următorii ani.

De asemenea, el şi-a exprimat speranţa că fosta republică sovietică va primi statut de observator în Uniunea Economică Eurasiatică până la finalul acestui an, în pofida eforturilor Guvernului de la Chişinău pentru o apropiere de UE, potrivit News.ro.

După învestirea sa în funcţie, în 2016, Dodon este în conflict cu Guvernul prooccidental din cauza dorinţei sale ca Republica Moldova să abandoneze acordul comercial pe care îl are cu UE şi să se poziţioneze pe orbita Rusiei.

Dodon a mărturisit în interviu că este puţin probabil ca ţara sa să poată adere în următorii trei sau patur ani la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), un acord comercial care include Rusia, Armenia, Belarusul, Kazahstanul şi Kîrgîzstanul.

"Parcursul pentru a adera la UEE este foarte complicat", a admis el. "Sper ca până la finalul lui 2017 să obţinem statutul de observator", a adăugat liderul de la Chişinău.

Săptămâna aceasta, diviziunea profundă dintre facţiunile pro şi anti-ruse din Republica Moldova este în prim-plan la Chişinău, pentru că se împlinesc 25 de ani de la desfăşurarea de trupe ruse în Transnistria.

"Aşa a fost întotdeaunea în Republica Moldova. Şi, din păcate, nu va fi posibil să trecem peste acest lucru în anii imediat următori", a subliniat Dodon.

După interviu, un avion la bordul căruia se afla prim-vicepremierul rus Dimitri Rogozin a fost împiedicat că asjungă la Chişinău. Rogozin urma să participe la o serie care să sărbătorească aniversarea trimiterii de trupe ruse la Tiraspol.

Dodon, care intenţionează să participle la ceremonie sâmbătă, sfidând opoziţia Guvernului moldovean, a avertizat că acţiunile Republicii Moldova vor afecta relaţiile viitoare cu Rusia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb