Două dosare penale deschise în urma surpării podului de la Luţca

S.B.
Miscellanea / 9 iunie 2022

Două dosare penale deschise în urma surpării podului de la Luţca

Procurorii au deschis două dosare penale în urma surpării podului de la Luţca, eveniment în urma căruia o persoană a fost rănită, informează news.ro.

Unul dintre dosare vizează vătămarea corporală din culpă, iar celălalt - abuzul în serviciu, ambele fiind deschise in rem.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au declarat că în urma incidentului la Luţca, în urma căruia podul peste Siret s-a rupt, au fost deschise două dosare penale.

Primul dosar de cercetare penală se referă la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cel de-al doilea pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. În acest al doilea dosar anchetatorii urmează să stabilească modul cum a fost reabilitat podul respectiv.

Ambele dosare au fost deschise in rem şi se referă la fapte, deocamdată nefiind anchetată nicio persoană.

Pompierii au fost anunţaţi, joi după-amiază, despre faptul că o parte din podul de peste râul Siret ce face legătura între localităţile Sagna şi Luţca s-a rupt.

"Un autocamion şi o autoutilitară se aflau pe pod. În urma evenimentului produs a rezultat o victimă, un bărbat de 56 de ani, care a fost scos din interiorul autocamionului de către participanţii la trafic. Acesta a fost preluat de către echipajele medicale sosite la locul evenimentului, urmând a fi preluat de echipajul SMURD TIM pentru a fi transportat la CPU Roman", a transmis ISU Neamţ.

De asemenea, IPJ Neamţ a precizat circulaţia rutieră a fost deviată.

"Având în vedere că circulaţia rutieră este blocată, au fost instituite filtre rutiere pentru informarea conducătorilor auto şi devierea traficului rutier pe Drumul Naţional 15 D, Roman - Gâdinţi", a anunţat IPJ Neamţ.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Pe Arsene nu l intreaba nimeni? Cum adica in rem? Dosarul se inchide, ramane doar spectacolul TV pt prosti....

    1. Arsene a efectuat doar plata și a picat de fraier.

      Însă, în mod evident, responsabilitatea prăbușirii e la proiectant și/sau constructor. Aaa, dacă se dovedește ulterior că Arsene ȘTIA că proiectantul/constructorul n-a reabilitat structura, etc, etc atunci poate intra și el la pușcărie. Totuși nu cred că Arsene e atât de idiot.

      Trebuie să existe și o delegare a responsabilității. Altfel ce faci? Îl întrebi și pe Plăvan, pe Biden și pe Ursula că s-a prăbușit podul în Neamț? 

      Cine a organizat licitatia si avea responsabilitatea de a verifica lucrarile? Cum poti sa zici ca nu e responsabil?

      Exact.Este principalul responsabil.De la presedintii consiliilor judetene porneste tot ce misca iar cand se intampla ceva altii raspund,adica compicii.Pe unii dintre complici ii baga in puscarie cel mult o luna,timp in care se face mare valva,dupa care scapa si nu mai vorbeste nimeni despre ei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb