DRAGU: "Am transmis Camerei Deputaţilor solicitarea USR PLUS de a convoca BPR"

J.P.
Politică / 20 septembrie 2021

"Am transmis Camerei Deputaţilor solicitarea USR PLUS de a convoca BPR"

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat luni că nu a primit niciun răspuns de la Camera Deputaţilor referitor la solicitarea USR PLUS de a convoca Birourile permanente reunite pentru stabilirea unei date la care să aibă loc dezbaterea şi votul la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, conform Agerpres.

"Eu am transmis către Camera Deputaţilor solicitarea liderului grupului USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, de a convoca un BPR în care să convocăm plenul pentru dezbatere şi vot, dar încă nu am un răspuns", a precizat Dragu.

Referitor la greva parlamentară anunţată luni de senatorul AUR Sorin Lavric, Anca Dragu a menţionat că aceasta a fost anunţată încă de săptămâna trecută, pe motiv că nu le-a fost aprobată solicitarea de a intra la dezbatere şi vot moţiunea de cenzură.

"AUR a anunţat încă de săptămâna trecută că sunt în grevă parlamentară, pentru că solicitarea dumnealor de a intra la dezbatere şi vot moţiunea de cenzură nu a fost aprobată", a spus preşedintele Senatului, la finalul şedinţei Biroului permanent.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb