Drone Flight România anunţă un parteneriat cu Autel Robotics

Z.B.
Companii / 16 octombrie, 10:12

Drone Flight România anunţă un parteneriat cu Autel Robotics

Drone Flight România devine partener oficial şi dealer autorizat Autel Robotics în România, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Drone Flight România. Colaborarea, anunţată în cadrul Romanian Security Fair 2026, vizează soluţii cu drone pentru siguranţă publică, securitate, protecţia infrastructurii critice şi inspecţii în sectorul energetic, se precizează în comunicat.

„Parteneriatul cu Autel Robotics completează ecosistemul pe care îl construim în România şi ne oferă acces la tehnologii dezvoltate special pentru siguranţă publică, securitate şi protecţia infrastructurii critice. Noi nu furnizăm doar o dronă, ci întregul ansamblu necesar unui proiect: consultanţă pentru obţinerea autorizaţiilor, documentaţie, soluţia tehnică hardware şi software, implementare, operare şi mentenanţă. Pornim de la nevoile clientului şi construim soluţia potrivită pentru obiectivul, bugetul şi condiţiile sale de operare”, declară Ştefan Ecxarcu, cofondator Drone Flight România.

Drone Flight România informează că va integra tehnologiile Autel Robotics în proiecte destinate instituţiilor publice, operatorilor de infrastructură critică şi companiilor care au nevoie să monitorizeze suprafeţe extinse. Soluţiile pot fi utilizate pentru patrulare, supraveghere, monitorizare, inspecţia liniilor de înaltă tensiune şi a panourilor fotovoltaice, precum şi în alte misiuni în care accesul echipelor la sol este dificil, se arată în comunicat.

„Valoarea unei drone nu stă doar în zbor, ci în decizia pe care o face posibilă. Echipele de siguranţă publică şi operatorii de infrastructură critică din Europa au nevoie tot mai mult de informaţii clare şi fiabile în condiţii dificile. Pentru aceasta este nevoie de o capacitate completă: nu doar de o aeronavă, ci şi de comunicaţii reziliente, senzori potriviţi misiunii, operatori pregătiţi şi sprijin local de încredere. Drone Flight România este un partener strategic important al Autel Robotics în România. Recunoaştem şi apreciem viziunea companiei de a construi un centru integrat de soluţii şi avem încredere în capacitatea echipei de a transforma tehnologia în operaţiuni pregătite pentru misiuni reale. O dronă devine o capacitate reală numai atunci când oamenii se pot baza pe ea”, declară Stacey Gao, Regional Sales Manager pentru Balcani şi Benelux, Autel Robotics.

Printre tehnologiile care pot fi integrate în proiectele locale se numără sistemele de comunicaţie de tip mesh, care permit coordonarea operaţiunilor cu mai multe drone printr-un singur punct de control şi oferă suport pentru până la opt noduri de reţea. Dronele pot comunica între ele şi pot desfăşura împreună misiuni de patrulare, monitorizare şi intervenţie în situaţii de urgenţă, se arată în comunicat.

Parteneriatul se adresează instituţiilor din domeniul siguranţei publice, inclusiv poliţiei, precum şi obiectivelor critice şi companiilor din energie, logistică, industrie, construcţii şi securitate, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de către Drone Flight România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb