DRULĂ:"A fost anunţat câştigătorul pentru construcţia lotului 4 a Drumului Expres Craiova-Piteşti"

A.P.
Miscellanea / 25 februarie

"A fost anunţat câştigătorul pentru construcţia lotului 4 a Drumului Expres Craiova-Piteşti"

Câştigătorul pentru construcţia lotului 4 (între Coloneşti şi Piteşti), cu o lungime de 31,8 kilometri, a fost anunţat, fiind vorba despre aceeaşi firmă românească care construieşte loturile 2 şi 3, respectiv Asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade, a anunţat miercuri pe pagina sa de Facebook ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, potrivit Agerpres.

"Încă o veste bună pentru Drumul Expres DX12 Craiova - Piteşti - a doua pe această săptămână. Tocmai a fost anunţat câştigătorul pentru construcţia lotului 4 (între Coloneşti şi Piteşti), cu o lungime de 31,8 km. Este vorba de aceeaşi firmă românească care construieşte loturile 2 şi 3. Ca orizont de timp, contractul prevede 12 luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţie, iar perioada de garanţie este de 120 de luni. Îmi doresc ca procesul să nu mai fie tergiversat de alte contestaţii şi ca, în zilele următoare, CNAIR să semneze contractul cu antreprenorul", a scris Drulă.

Potrivit acestuia, contractul valorează 617 milioane lei, iar banii provin din fonduri europene.

"Cum stăm cu celelalte loturi: lotul 1 (17 km) are ca termen de finalizare anul 2022 - săptămâna aceasta am emis penultima autorizaţie de construire, constructorul are front de lucru pe 80% din tronson, vom finaliza curând ultimele exproprieri şi pentru cei 3 km unde încă nu se lucrează. Pe lotul 2 - Balş-Slatina - se lucrează cu peste 700 de oameni şi utilaje la cei 40 de km ai tronsonului. Stadiul este de circa 60%, aşa că ne aşteptăm ca acest lot să fie gata la final acestui an, conform promisiunii constructorului! Pe lotul 3 - Slatina-Coloneşti - constructorul român (acelaşi ca pe loturile 2 şi 4) face organizarea de şantier, iar în martie încep din plin lucrările, care se vor finaliza tot în 2022. DX12 Craiova-Piteşti (121 km) este unul dintre principalele obiective la capitolul transport rutier, aflat în programul de guvernare. Anul acesta alocăm 760 de milioane de lei pentru acest proiect. Continuăm munca pe toate proiectele şi livrăm fapte, nu vorbe", a adăugat ministrul.

În urma finalizării procesului de reevaluare a ofertelor dispus de Curtea de Apel Bucureşti prin Hotărârea Civilă nr. 2127/2020, pronunţată la data de 16 noiembrie 2020 şi adusă la cunoştinţă Autorităţii Contractante în data de 28 decembrie 2020, în cursul zilei de miercuri, 24 februarie 2021, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect "Proiectare şi Execuţie Drum Expres Craiova - Piteşti, Tronsonul 4". Astfel, potrivit unui comunicat al CNAIR, remis miercuri seara AGERPRES, ofertantul desemnat câştigător este Asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade (cu SA&PE Construct - lider de asociere), cu preţul de 617,081 milioane de lei, fără TVA.

Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie ofertată este de 10

ani, scrie Agerpres.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia Drumului Expres Craiova - Piteşti, Tronsonul 4, cu o lungime de 31,88 km.

Traseul acestui drum expres se desfăşoară pe teritoriul judeţului Argeş şi începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localităţile Albota şi

Costeşti, ocoleşte pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1, Bucureşti - Piteşti, la km 121+185.

"Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea tuturor

contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire", se menţionează în comunicatul CNAIR.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Desi un antreprenor serios care a castigat o competitie cu altii ofertanti, acest antreprenor si aceasta procedura de achizitie raman sub semnul unei , ,mari" intrebari. Cum a putut continua aceasta procedura de achizitie dupa ce deja se semnase de anul trecut contractul cu antreprenorul care ASTAZI e declarat Ofertant Castigator

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9243
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1120
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4730
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6647
Gram de aur (XAU)Gram de aur233.8266

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro