DRUMUL VINULUI: Va fi finalizat până la sfârşitul anului

A.M.
Miscellanea / 11 mai 2018

Bogdan Trif (sursa Foto: Twitter)

Bogdan Trif (sursa Foto: Twitter)

Drumul Vinului care leagă România de Republica Moldova va fi finalizat până la sfârşitul anului, a anunţat astăzi, în localitatea buzoiană Finţeşti, ministrul Turismului, Bogdan Trif, care a susţinut o declaraţie de presă comună cu directorul General al Agenţiei Turismului a Republicii Moldova, Stanislav Rusu.

Agerpres informează că, "la proiectul comun Ruta domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu patru locaţii în România şi cinci locaţii în Republica Moldova, se va adăuga Drumul vinului. S-a demarat inventarierea cramelor şi hrubelor din cele două ţări, săptămâna viitoare urmează să se discute cu tur-operatorii, iar până la sfârşitul acestui an, acest proiect, care va lega cele două ţări, va fi finalizat", a spus Trif.

La rândul său, Directorul General al Agenţiei Turismului a Republicii Moldova, Stanislav Rusu, a declarat că "turismul viticol este ca un magnet care leagă oameni şi popoare".

"Am trecut de la vorbe la fapte, Drumul vinului se află în etapa de finalizare, în cele două ţări se vor crea rute comune care vor cuprinde crame şi podgorii, dar se are în vedere şi alte proiecte comune", a afirmat Stanislav Rusu. Cei doi demnitari au participat, la Finţeşti, la prezentarea cramei Lacerta, o investiţie de peste 8 milioane de euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb