DS Smith a renunţat la producţia a 313 milioane de articole din plastic în ultimii doi ani

F.D.
Companii / 10 august

DS Smith a renunţat la producţia a 313 milioane de articole din plastic în ultimii doi ani

DS Smith, producător de ambalaje sustenabile, a renunţat la fabricarea a 313 milioane de articole din plastic problematic doar în ultimii doi ani1, ca parte a programului său ambiţios de înlocuire a plasticului, conform unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, acest volum este echivalentul a peste trei milioane de unităţi pe săptămână, în contextul în care clienţii şi consumatorii aşteaptă tot mai multe ambalaje pe bază de fibre, ca alternativă la plasticul greu de reciclat.

Pentru a satisface această cerere, designerii DS Smith au lucrat alături de clienţi pentru a crea 1.000 de noi inovaţii pentru a înlocui plasticul. Au fost dezvoltate soluţii pentru a elimina articolele de plastic de zi cu zi, inclusiv tăvi pentru mâncare gata de a fi servită, tăviţe din plastic pentru fructe şi legume, dar şi inele din plastic pentru ambalajele de tip six-pack, care poluează planeta. Toate aceste demersuri au loc într-un moment în care toţi cei implicaţi atrag atenţia asupra deşeurilor de ambalaje din plastic, ceea ce face mai importantă ca oricând înlăturarea lor încă de la faza de proiectare.

"Cu ajutorul nostru, clienţii îşi pot atinge mai rapid obiectivul de a elimina plasticul greu de reciclat din produsele lor. Indicatorii privind designul circular ne permit să arătăm cu uşurinţă care sunt segmentele în care plasticul poate fi înlocuit şi, în acelaşi timp, cât de circulară este soluţia de ambalare la momentul respectiv, astfel încât să putem aduce îmbunătăţiri împreună", a declarat Samantha Upham, Sustainability Business Partner - Sales, Marketing &Innovation.

Pe parcursul anului următor, DS Smith va continua să stimuleze adoptarea de alternative pe bază de fibre în rândul clienţilor, ca răspuns la cererea consumatorilor pentru înlocuirea plasticului din ambalaje. Într-un sondaj recent comandat de DS Smith, 4 din 10 consumatori (41%)2aîşi doreau ambalaje realizate din surse regenerabile alternative, în timp ce într-un sondaj separat, 52% dintre britanici au spus că vor cumpăra produse care conţin mai puţin plastic, pentru a ajuta la îmbunătăţirea ratei de reciclare în Marea Britanie.2b

Ca parte a obiectivelor de sustenabilitate Now&Next ale DS Smith, compania îşi propune să elimine un miliard de articole din plastic greu de reciclat de pe rafturile supermarketurilor, înlocuindu-le cu alternative din carton ondulat. Acţiunile DS Smith pentru înlocuirea plasticului şi progresul mai amplu în materie de sustenabilitate pot fi găsite în cel mai recent raport de sustenabilitate, disponibil aici.

DS Smith deţine în România un centru de coordonare a operaţiunilor de reciclare în Bucureşti, două depozite de reciclare în Otopeni şi Cluj-Napoca, o fabrică de hârtie, la Zărneşti, două fabrici de ambalaje, la Ghimbav şi la Timişoara şi 3 puncte de lucru, în Piteşti, Timişoara şi Otopeni, judeţul Ilfov, unde lucrează, în total 650 de angajaţi, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro