DSP BUCUREŞTI:Incidenţa COVID-19 a ajuns la 7,68 la mia de locuitori

G.B
Miscellanea / 01 octombrie

Incidenţa COVID-19 a ajuns la 7,68 la mia de locuitori

Rata de infectare în Capitală a ajuns, astăzi, la 7,68 la mia de locuitori, anunţă DSP Bucureşti. În aceste condiţii, în Bucureşti măsura carantinei de noapte ar putea fi extinsă în fiecare zi a săptămânii, potrivit Digi24.

Ieri, rata de infectare în Bucureşti a fost 6,64 la mie., iar urmă cu o lună era de 0,85 la mia de locuitori.

Carantina de noapte permanentă la peste 7,5 cazuri la 1.000 de locuitori

În toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20:00-5:00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

Magazine închise seara - Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/ prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5:00-22:00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.

În intervalul orar 22:00-5:00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Măsurile ar putea fi impuse în urma unei şedinţe a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă care ar putea avea loc astăzi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pixurile lui Fantomas-Arafat si al "specialistilor" din jurul lui, merg la foc continuu in aceasta directie, in acelasi ritm cu suprimarea drepturilor si libertatilor romanilor! Cu tunul sa tragi in astia, dupa metoda lui Kim Jong-un!

    Bine asa. Sa nu mai iasa nici vaxerii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2021
Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

29 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3853
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7366
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8544
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3079

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro