DSV Road: Cererea pentru transport intermodal creşte accelerat, dar potenţialul de dezvoltare este frânat de lipsa de infrastructură

T.B.
Companii / 20 iulie 2023

Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.

Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.

România devine un pol tot mai important pentru transportul intermodal de mărfuri, în ciuda infrastructurii locale, datorită costurilor scăzute şi posibilităţii de a reduce impactul asupra mediului. Astfel, cererea pentru transport intermodal a crescut cu 50% în prima jumătate din an comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut, cu un interes predominant din domeniile retail, industrial şi chimicale, conform datelor DSV Road, a treia cea mai mare companie de transport de mărfuri din Europa.

În acest context, deşi cererea pentru transportul intermodal (feroviar + rutier) este la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, potenţialul de creştere pe acest tip de transport este limitat de infrastructura feroviară deficitară din ţară.

"Interesul companiilor pentru transportarea mărfurilor pe rute feroviare şi rutiere este la cel mai mare nivel din ultimii 10 ani, transportul intermodal fiind preferat în special pentru mărfuri voluminoase şi din categoria ADR. Iar acest interes crescut pentru intermodal este înregistrat chiar dacă nu există o reţea feroviară puternică în România. Cea mai intensă activitate pe transport intermodal este în nodul Curtici, Arad, fiind şi cel mai mare nod intermodal din Europa de Est, care este atractiv pentru investitori. Dar Curtici este doar o mică parte din potenţialul infinit pe care l-ar avea România privind transportul feroviar. Dacă infrastructura feroviară ar fi modernizată, ţara noastră ar putea atrage investiţii de milioane sau chiar miliarde de euro", declară Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.

Pe fondul cererii crescute, între lunile ianuarie şi iunie 2023, DSV Road a transportat 219.000 de tone de marfă prin transport combinat feroviar şi rutier, în special pentru companii din domeniile retail, industrial şi chimicale. Astfel, transportul intermodal este pe locul doi în topul celor mai solicitate servicii de transport în cadrul companiei, după transportul de tip grupaj.

Transportul intermodal este ales de companiile din România pentru disponibilitatea capacităţii stabile de transport, pentru costurile mai puţin fluctuante comparativ cu cele de transport rutier, pentru capacitatea utilă de încărcare mărită si, în mod special, pentru impactul redus asupra mediului înconjurător. Transportul intermodal poate reduce cantitatea de emisii de carbon cu până la 70%.

"Anticipăm o creştere semnificativă a cererii pentru transportul intermodal în România în viitorul apropiat. Alegerea acestui tip de transport se bazează pe capacitatea de încărcare extinsă şi impactul redus asupra mediului în comparaţie cu transportul rutier de mărfuri. În consecinţă, transportul intermodal este o soluţie ideală pentru promovarea transportului verde. Companiile caută tot mai mult soluţii sustenabile pentru a obţine certificări de reducere a emisiilor de carbon, ca parte a strategiei lor ESG şi din motive comerciale, iar noi, la DSV Road, avem responsabilitatea de a încuraja şi de a facilita reducerea impactului asupra mediului şi atingerea obiectivelor de sustenabilitate ale clienţilor", declară Mihai Teodorescu, Country General Manager Road România şi Sustainability Ambassador.

De altfel, DSV Road are în plan dezvoltarea diviziei Green Transport, estimând, până la finalul anului, o dublare a cererii pentru soluţii de transport verde în România faţă de 2022.

Alinierea la standardele şi directivele Uniunii Europene a dus la o creştere a interesului companiilor pentru reducerea cantităţii de dioxid de carbon şi, implicit, pentru implementarea soluţiilor Green Transport de la DSV Road, printre care: monitorizarea cantităţii de CO2 prin cea mai avansată tehnologie de analiză - CO2 Reporting Tool, folosirea transportului rutier pe baza biocombustibilului şi optimizarea lanţului de aprovizionare pentru reducerea amprentei de carbon.

De asemenea, la nivelul grupului DSV este disponibil un fond de finanţare în valoare totală de 1 miliard de coroane daneze (peste 134 milioane euro), din care pot fi atrase investiţii în programe de ESG, de reducere a CO2 şi de protejare a mediului în România. Compania are ca obiectiv reducerea cu până la 40% a cantităţii de emisii de carbon până în 2030, inclusiv în România.

România este una dintre cele mai importante pieţe din regiune pentru grupul danez DSV, prezent local de aproape 30 de ani. Astfel, pentru 2023, compania DSV Road se aşteaptă la o creştere a business-ului cu 10%, după ce anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 70 de milioane de euro, mai mare cu 40% decât în 2021, datorită creşterii numărului de clienţi şi a cererii pentru toate tipurile de transport, în special grupaj şi intermodal.

hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6664
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1094
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8274
Gram de aur (XAU)Gram de aur352.3272

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb