DUPĂ AUTOBUZELE HIBRIDLa Galaţi a ajuns autobuzul alimentat cu hidrogen

ANA FELEA
Miscellanea / 12 noiembrie 2021

La Galaţi a ajuns autobuzul alimentat cu hidrogen

Autobuzul alimentat cu hidrogen, prezentat până acum la Braşov şi Cluj, a ajuns în această săptămână şi la Galaţi. Mijlocul de transport în comun a fost prezentat în cadrul unui eveniment susţinut de Solaris Bus&Coach şi Linde Gaz România, în faţa sediului Primăriei şi va rămâne în oraş timp de o săptămână.

"Soluţia de propulsie a mijloacelor de transport în comun cu hidrogen are o serie de avantaje dintre care amintim distanţa de deplasare de până la 350 de kilometri la o încărcare în condiţii de trafic diverse, o alimentare rapidă şi mai ales reducerea emisiilor de carbon în condiţiile în care singurul produs secundar al reacţiilor chimice este apa. Costul unui astfel de mijloc de transport este de aproximativ 700.000 de euro", se arată în comunicatul emis de Primăria Galaţi.

Vehiculul foloseşte tehnologie de ultimă oră şi se încarcă în doar 10 minute. Acesta poate să ajungă, în funcţie de solicitări, până la 100 de locuri.

Primăria municipiului Galaţi a realizat deja o serie investiţii importante pentru un transport modern şi ecologic. Astfel, sunt deja în circulaţie 17 troleibuze, 20 de autobuze hibrid şi 4 tramvaie - primele din ultimii 40 de ani, dintr-o serie de opt.

Mai mult, municipalitatea a investit şi în infrastructura de transport, pentru reabilitarea căilor de rulare a tramvaielor sau extinderea reţelei pentru troleibuze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro