DUPĂ CE A FOST DATĂ ÎN JUDECATĂ DE FOSTUL PURTĂTOR DE CUVÂNTASF trebuie să-i plătească lui Radu Soviani 191.115 lei din sumele cerute

A.C.
Miscellanea / 01 octombrie 2015

ASF trebuie să-i plătească lui Radu Soviani 191.115 lei din sumele cerute

Decizia nu este definitivă

Actualizare 17:00 Radu Soviani: "Vom evalua oportunitatea unor eventuale acţiuni juridice ulterioare după ce vom lua la cunoştinţă motivarea"

Directorul general RST MEDIA, Radu Soviani, ne-a transmis că, "în privinţa unor eventuale acţiuni juridice ulterioare", firma sa va evalua oportunitatea acestora după ce va lua la cunoştinţă motivarea instanţei.

"Demersul juridic al RST MEDIA a urmărit atât plata serviciilor deja prestate către ASF, dar pe care Autoritatea a refuzat să le achite, cât şi daune interese a căror evaluare făcută de asistenţii legali ai RST MEDIA am supus-o validării instanţei de judecată", conform unei poziţii a firmei RST MEDIA, transmisă azi redacţiei.

Comunicatul semnat de domnul Soviani mai arată: "Ne bucurăm foarte mult că instanţa de judecată a considerat întemeiat demersul nostru juridic şi a dat dreptate societăţii RST MEDIA, în procesul intentat Autorităţii de Supraveghere Financiară. Într-un limbaj non-tehnic opinăm că instanţa a decis că serviciile prestate trebuie achitate, cu alte cuvinte munca solicitată şi prestată trebuie plătită, chiar şi de către ASF. Ne aşteptăm ca după decizia instanţei, ASF să între imediat în legalitate şi să achite sumele restante către RST MEDIA (componenta financiară la care faceţi referire), pe care, în opinia noastră, printr-o conduită abuzivă şi nelegală (din perspectiva unei Autorităţi care trebuie să prevină abuzurile şi nu să le genereze), reprezentantul legal al ASF a refuzat să le achite. În opinia noastră, această conduită a fost persistentă şi s-a manifestat inclusiv în timpul procesului cu RST MEDIA, prin cererea reconvenţională a Autorităţii de Supraveghere Financiară, dar cererea ASF a fost considerată neîntemeiată şi prin urmare respinsă de către instanţa de judecată".

(A.C.)

-----------

Tribunalul Bucureşti a decis ieri ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să-i plătească firmei lui Radu Soviani, RST MEDIA SRL, suma de 191.115,89 lei din totalul banilor ceruţi, potrivit portalului instanţelor de judecată.

ASF poate face recurs în 15 zile de la comunicarea deciziei.

"Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 191.115,89 lei. Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 451 lei reprezentând taxă de timbru", arată soluţia instanţei.

Radu Soviani i-a mai cerut Autorităţii sumele de 513.110,49 lei şi 71.713 euro.

Firma RST MEDIA SRL a acţionat în instanţă Autoritatea de Supraveghere Financiară în luna mai a acestui an după ce, în decembrie, instituţia a renunţat unilateral la contractul de comunicare.

Fostul purtător de cuvânt al ASF susţinea că instituţia a renunţat la contractul cu firma sa, fără a o înştiinţa în prealabil. Radu Soviani a spus că încercările sale să rezolve situaţia pe cale amiabilă au eşuat. Totodată, el relatează că nu a primit decizia Consiliului ASF prin care contractul cu firma sa a fost reziliat, fiind doar informat despre acest lucru de către preşedintele instituţiei Mişu Negriţoiu.

Prin demersul juridic, RST MEDIA SRL transmite că doreşte să clarifice aspectul legal al încetării de facto a relaţiilor contractuale cu ASF.

Valoarea sumelor pretinse în instanţă include, potrivit lui Radu Soviani, o parte a serviciilor prestate de RST Media SRL pentru ASF până la data de 13.12.2014, "acceptate şi recepţionate de ASF fără nici cea mai mică obiecţie, dar pe care ASF refuză să le achite".

Fostul purtător de cuvânt al ASF spunea că diferenţa până la totalul pretenţiilor financiare reprezintă daune interese, având o pondere majoritară în total. "Cuantumul derivă din calculul asistenţilor legali ai RST MEDIA SRL şi îl supunem validării instanţei de judecată", ne-a transmis la finalul lunii iulie domnul Soviani.

Potrivit acestuia, demersul juridic şi natura pretenţiilor derivă din modul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin reprezentantul său legal (preşedintele ASF Mişu Negriţoiu), a înţeles să deruleze contractul încheiat cu RST MEDIA SRL.

Firma lui Radu Soviani fusese selectată, prin licitaţie, să ofere servicii de comunicare către ASF, pentru o perioadă de 3 ani, valoarea totală a contractului fiind de 799.992 de lei (plus TVA), aproximativ 180.000 euro + TVA.

La data rezilierii contractului de către ASF, Radu Soviani s-a arătat surprins faţă de decizia instituţiei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. " Firma lui Radu Soviani fusese selectată, prin licitaţie, să ofere servicii de comunicare către ASF, pentru o perioadă de 3 ani, valoarea totală a contractului fiind de 799.992 de lei (plus TVA), aproximativ 180.000 euro + TVA." Bai prapaditilor ba ! 5000 euro/luna pentru o balmajeala fara nici o raspundere ? Pai voi stiti cu cata sudoare se fac banii ma? Cine este ma geniul asta de vroia un venit mai mare de 10 ori decat un medic specialist ? Si din banii cui plateati voi ma nemernicilor aceste sume ?

    scuze . Vroia= voia

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro