După confruntarea finală: Băsescu: A fost prea scurt!, Geoană: A fost puţin cam mult!

F. A.
Politică / 4 decembrie 2009

Confruntarea dintre cei doi candidaţi la prezidenţiale, Traian Băsescu şi Mircea Geoană, le-a lăsat impresii diferite celor doi, dacă primul a considerat prea scurt timpul alocat dezbaterii finale, liderul PSD a apreciat că aceasta a durat puţin cam mult, transmite NewsIn.

Traian Băsescu a avut de făcut câteva remarci în privinţa formatului confruntării, apreciind că timpul alocat dezbaterii a fost prea scurt. "Mai bine mai puţine teme şi mai mult timp", a comentat şeful statului, întrebat cum i s-a părut confruntarea.

În schimb, Mircea Geoană a apreciat că timpul alocat "a fost puţin lung". În ce-l priveşte pe contracandidatul său, el a spus că ceea ce se aştepta s-a întâmplat: "încercarea de deturna atenţia de la un mandat de cinci ani la alte teme, una peste alta a fost o dezbatere care a fost bine organizată".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. PRIN NUMIREA DE CATRE CSM A lidiei barbulescu LA CONDUCEREA ICCJ, ACTUALA GENERATIE DE ROMANI ESTE CONDAMNATA SA NU AIBA PARTE DE O JUSTITIE CORECTA.

    Refuzul lui T Basescu de a accepta propunerea CSM de numire a Lidiei Barbulescu in functia de presedinte al ICCJ(spre deosebire de M Geoana care a spus ca o sa o accepte) mai da o speranta romanilor cu privire la reformarea justitiei romane. 

    UN ALLEGATORR

     

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb