DUPĂ CURĂŢAREA BILANŢURILOR Brokerii se aşteaptă la performanţe în creştere în sectorul bancar

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 mai 2015

Brokerii se aşteaptă la performanţe în creştere în sectorul bancar

Erste, BRD şi Banca Transilvania au raportat rezultate foarte bune în primul trimestru, consideră analiştii

Cristina Boicu, Raiffeisen: "Profitul primului trimestru pentru BRD şi TLV a depăşit aşteptările analiştilor cu peste 20%"

Operaţiunile din Europa Centrală şi de Est au contribuit cu 61,4% la rezultatul operaţional al Erste Group

Acţiunile băncilor listate la Bursa de Valori Bucureşti - BRD, Banca Transilvania (TLV), respectiv Erste Group (EBS) au avut o evoluţie foarte bună în luna aprilie, investitorii anticipând rezultate pozitive pentru primele trei luni ale anului, excepţie făcând Banca Comercială Carpatica (BCC), potrivit lui Nicu Grigoraş, Director Departament Tranzacţionare şi Front Office SSIF "Intercapital Invest".

"Rezultatele pozitive s-au concretizat în cazul BRD, TLV şi EBS. Investitorii care au anticipat corect au început marcarea profiturilor, astfel că imediat după publicarea rezultatelor financiare, titlurile BRD şi TLV au avut câteva şedinţe de corecţii", ne-a spus domnia sa.

Banca Transilvania a raportat, pentru primul trimestru, un profit brut de 177,19 milioane lei, în creştere cu 43,4% faţă de trimestrul I 2014, în timp ce BRD-Groupe Société Générale a înregistrat, la 31 martie 2015, un profit net consolidat de 140 milioane lei, de 2,9 ori mai mare în comparaţie cu primul trimestru al anului trecut.

"Profitul primului trimestru pentru BRD şi TLV a depăşit aşteptările analiştilor cu peste 20%", ne-a spus Cristina Boicu, Head of Equity Sales Raiffeisen Bank România, continuând: "Dacă la BRD hotărâtoare au fost cheltuielile mici cu provizioanele, TLV a generat un profit suplimentar din activităţile trezoreriei. Rezultatele mulţumitoare ale primei perioade de raportare sunt un semnal pozitiv că există potenţial şi pentru restul anului, care s-ar putea reflecta şi în preţul acţiunilor.

Performanţa lor viitoare este strâns legată de aşteptările privind capacitatea acestor emitenţi de a furniza indicatori de profitabilitate cel puţin egali cu cei ai altor bănci din Europa Centrală şi de Est. În cazul TLV, un factor important va fi şi uşurinţa cu care va digera achiziţia Volksbank".

Totodată, Erste Group a încheiat primul trimestru din 2015 cu rezultate pozitive, reflectate în majorarea profitului net de la 103,3 milioane euro în perioada similară din 2014 la 225,8 milioane euro, potrivit unui comunicat al băncii.

În opinia Cristinei Boicu, pentru trimestrele următoare, avem trei variabile esenţiale pentru profitabilitatea băncilor, pe care analiştii le vor urmări cu atenţie: creşterea volumului de credite, scăderea cheltuielilor cu provizioanele şi marjele nete din dobânzi. "Piaţa se aşteaptă ca primii doi indicatori să ajute rezultatele finale ale băncilor, în timp ce marjele nete sunt sub presiune pe fondul dobânzilor mici", ne-a mai spus doamna Boicu.

Avansul înregistrat de băncile care şi-au publicat deja rezultatele (Banca Carpatica are programat raportul pe trimestrul I, astăzi) vine preponderent din reducerea cheltuielilor cu provizioanele (EBS şi BRD), în timp ce în cazul TLV, impactul pozitiv a fost generat de câştigurile aferente activelor financare disponibile pentru vânzare, în opinia lui Simion Tihon, broker la "Prime Transaction". Domnia sa a mai precizat: "Rezultatele nu sunt neapărat surprinzătoare, în contextul în care anul trecut băncile au avut cheltuieli importante cu provizioanele.

Bună parte din rezultatele raportate de bănci cred că este inclusă deja în preţul acţiunilor. În continuare, opinez că băncile listate se vor detaşa printr-o corelaţie mai vizibilă cu evoluţia pieţelor de capital din zona euro".

Nicu Grigoraş se aşteaptă la evoluţii pozitive ale băncilor listate, în 2015, în special pentru BRD şi TLV, evoluţii fundamentate de o dinamică pozitivă a rezultatelor financiare: "Contextul macroeconomic actual este prielnic creşterii cererii de credite şi scăderii costului riscului, astfel încât rezultatele financiare ale băncilor pot urmă un trend ascendent. Mă aştept ca BRD şi TLV să aducă randamente peste medie în 2015".

Erste Group: "Contextul operaţional se anunţă favorabil creşterii creditării"

Contextul operaţional se anunţă favorabil creşterii creditării, arată reprezentanţii "Erste Group", în comunicatul prin care au fost raportate rezultatele trimestriale ale băncii.

"Estimările privind creşterea economică se situează între 2% şi 3% pentru toate pieţele de bază din ECE, cu excepţia Croaţiei, pe fondul majorării cererii interne. Perspectivele de creştere economică pentru Austria se plasează sub 1%", se mai arată în comunicat Andreas Treichl, CEO al Erste Group, a precizat cu ocazia prezentării rezultatelor financiare obţinute în primul trimestru din 2015: "Per total, regiunea Europa Centrală şi de Est îşi confirmă potenţialul considerabil prin contribuţia semnificativă, de 61,4%, la profitul operaţional al Erste Group. În Austria, Slovacia şi Republica Cehă, creşterea volumului creditării, atât pentru populaţie, cât şi pentru companii, a avut o contribuţie esenţială la rezultatele bune înregistrate. Subsidiara din România este din nou profitabilă şi vedem semne încurajatoare pe segmentul creditării persoanelor fizice, în timp ce încheierea conversiei creditelor în valută pe piaţa din Ungaria ne permite de acum încolo să ne ocupăm de creşterea businessului. Suntem încrezători că economiile din ECE vor continua să avanseze într-un ritm stabil constant, susţinute tot mai mult de cererea locală, ceea ce reprezintă o veste bună pentru creşterea creditării".

Activele totale ale Erste Group au crescut la 202,6 miliarde euro la finalul primului trimestru din 2015, comparativ cu 196,3 miliarde euro la sfârşitul anului trecut. Evoluţia bilanţului reflectă majorarea portofoliului de împrumuturi cu 2,2% faţă de finalul anului 2014, la 123,4 miliarde euro, care a fost susţinută de creşterea creditării cu 1,6% către persoanele fizice, cu 2,6% către IMM-uri şi cu 9,4% către companiile mari, conform comunicatului. În plus, portofoliul de depozite s-a majorat cu 1,8%, la 124,8 miliarde euro.

BCR a trecut pe profit, în primul trimestru

Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat un profit net de 344 milioane lei, în primul trimestrul, faţă de o pierdere de 0,8 milioane de lei, în perioada similară a anului trecut.

Ponderea creditelor neperfomante (NPL) a scăzut la 25,6% comparativ cu 30,3% în trimestrul I din 2014, în timp ce rata de acoperire a NPL a rămas stabilă la un nivel foarte confortabil de 75,7%, potrivit unui comunicat al băncii.

"Rezultatele financiare în primul trimestru al anului 2015 subliniază faptul că redresarea BCR a luat un avânt puternic", a spus Tomas Spurny, CEO al BCR.

Banca Comercială Română a obţinut, în primele trei luni, un rezultat operaţional de 392,3 milioane lei (88,1 milioane EUR), cu 29,0% mai redus decât în anul precedent, de 552,5 milioane lei (122,7 milioane euro), din cauza veniturilor operaţionale mai mici, care au suferit impactul unei contribuţii reduse din derularea creditelor neperformante şi parţial compensate prin costuri mai mici, arată reprezentanţii instituţiei.

Soldul creditelor performante retail a fost de aproximativ 16,6 miliarde lei, în contextul acoperirii creditelor rambursate sau ajunse la maturitate de către creditele nou acordate, potrivit comunicatului citat, care mai adaugă: "Cu o valoare de 9,55 miliarde lei, portofoliul total de credite pentru locuinţe a continuat să crească faţă de 8,45 miliarde lei la sfârşitul anului 2014. Portofoliul de credite performante în moneda locală a crescut încurajator la 7,0 miliarde lei, comparativ cu 6,7 miliarde lei la sfârşitul anului 2014.

În activitatea corporate, portofoliul de credite performante s-a aflat la aproximativ 11,5 miliarde lei, în contextul unui volum din ce în ce mai ridicat de credite noi aprobate, susţinute de un flux solid de afaceri noi de o calitate mai bună, în special pe segmentele de descoperit de cont, capital de lucru şi finanţarea lanţului de aprovizionare".

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 20,8%, la 510,5 milioane lei (114,7 milioane euro), de la 644,4 milioane lei (143,1 milioane euro) în trimestrul I din 2014, în timp ce veniturile nete din comisioane au scăzut cu 4,7%, la 167,6 milioane lei (37,7 milioane euro ), de la 175,9 milioane lei (39,1 milioane euro).

Venitul operaţional a scăzut cu 18,0%, la 749,9 milioane lei (168,5 milioane euro) de la 915,0 milioane lei (203,2 milioane euro), iar cheltuielile administrative generale au ajuns la 357,6 milioane lei (80,4 milioane euro), la 31 martie, fiind mai mici cu 1,3% comparativ cu 362,5 milioane lei (80,5 milioane euro) în trimestrul I din anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb