După invadarea Ucrainei de către Rusia, Finlanda a considerat aderarea sa la NATO o "etapă naturală"

G.D.
Internaţional / 19 noiembrie 2022

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Finlanda a considerat aderarea sa la NATO o "etapă naturală"

Cererea de aderare a Finlandei la NATO era o ''etapă naturală'' după invadarea Ucrainei de către Rusia, a afirmat astăzi şeful diplomaţiei finlandeze Pekka Haavisto într-o conferinţă privind securitatea, organizată în Bahrain, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Finlanda şi Suedia au prezentat în luna mai o candidatură comună la Alianţa Nord-Atlantică, abandonând nealinierea lor militară ce dura de decenii. Această solicitare, care trebuie să fie aprobată cu unanimitate de statele membre actuale, a fost ratificată până acum de toate ţările aliate cu excepţia Turciei şi a Ungariei.

''Cererea de aderare la NATO constituia pentru noi o etapă naturală de atins'', a declarat Haavisto.

El a amintit că Helsinki anunţase încă din 2004 că ''opţiunea NATO'' va fi avută în vedere în caz de ''schimbare dramatică'' pe planul securităţii.

''Şi ce ar putea fi mai dramatic ca schimbare decât atacarea unei ţări cu 50 de milioane de locuitori de către vecina sa?'', a adăugat ministrul finlandez.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan blochează din luna mai intrarea Finlandei şi a Suediei în NATO, pe care le acuză mai ales de protejarea combatanţilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi din Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), organizaţii considerate ''teroriste'' de către Ankara.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. si brusc rusilor nu le e frica de finlanda in nato, dar vezi doame de frica nato au invadat ucraina.

    nu era mai simplu sa aderam si noi cand erau tancurile la granita? faceam si noi economie.

    finlanda a profitat se ocazie. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2348
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1215
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.5279

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb