DUPA O PAUZĂ DE ŞASE LUNI China a reluat achiziţiile de soia din SUA

T.A.
Internaţional / 12 decembrie 2018

China a reluat achiziţiile de soia din SUA

China a făcut miercuri prima sa achiziţie importantă de soia boabe din SUA după o pauză de peste şase luni, au declarat doi traderi americani pentru Reuters, aceasta fiind prima achiziţie încheiată după întâlnirea la care preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez, Xi Jinping au anunţat că un armistiţiu în războiul comercial dintre cele două mari economii ale lumii.

Potrivit traderilor citaţi de Reuters, mai multe companii de stat din China au cumpărat cel puţin 500.000 de tone de soia boabe din SUA, în valoare de peste 180 milioane de dolari.

Această achiziţie este ultimul semnal că disputa comercială între primele două economii ale lumii se detensionează după întâlnirea dintre Donald Trump şi Xi Jinping la summitul G20 din Argentina.

Unul dintre traderi a precizat că, potrivit informaţiilor sale, au fost încheiate contracte pentru nouă cargouri dar că este probabil să fie încheiate şi alte contracte. Un al doilea trader a spus că firmele chineze de stat au cumpărat cel puţin 12 cargouri cu livrare în perioada ianuarie-martie 2019.

"Se pare că am revenit la normal", a spus cel de-al doilea trader. Potrivit acestuia, boabele de soia ar urma să fie livrate de la terminalele de cereale din nord-vestul SUA, cea mai scurtă rută spre Asia.

China este cel mai mare cumpărător de soia boabe din SUA, anul trecut achiziţionând aproximativ 60% din totalul livrărilor externe de soia ale SUA în urma unor contracte în valoare de peste 12 miliarde dolari. Însă, cel mai mare importator mondial de soia boabe a făcut achiziţii foarte mici după ce, la începutul lunii iulie, autorităţile de la Beijing au impus tarife pentru produsele din SUA, ca reacţie la tarifele vamale impuse de SUA pentru produsele din China.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb