DUPĂ SIF BANAT-CRIŞANAASF a aprobat eliminarea pragului de 5% la SIF Muntenia

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 06 mai 2020

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a autorizat modificările Actului Constitutiv al SIF Muntenia (SIF4), votate de acţionarii societăţii în data de 11 martie, în vederea conformării cu Legea Fondurilor de Investiţii Alternative (FIA), se arată în raportul SAI Muntenia Invest, administratorul SIF-ului remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Atunci, acţionarii societăţii au aprobat eliminarea pragului de deţinere situat în prezent la 5%, măsură ce urmează să intre efectiv în vigoare în data de 24 iulie 2020.

De asemenea, Autoritatea a aprobat schimbarea sediului social al SIF-ului la noua adresă din Bucureşti, strada Serghei Vasilievici Rahmaninov, conform deciziei acţionarilor din 11 martie.

Şi pentru SIF Banat-Crişana (SIF1) supraveghetorul pieţei a avizat modificarea Actului Constitutiv ce prevede înlăturarea pragului, în timp ce în cazul SIF Moldova (SIF2) şi SIF Oltenia (SIF5) acţionarii au votat eliminarea limitei de deţinere, şi aşteaptă avizele ASF în acest sens.

În cazul SIF Transilvania (SIF3), încă nu a avut loc adunarea acţionarilor pentru modificarea Actului Constitutiv în conformitate cu prevederile Legii FIA.

Introducerea unui prag de deţinere la SIF-uri a fost aprobată în 1997 chiar de acţionarii societăţilor de investiţii financiare, când a fost fixată o limită de 0,1% din capitalul social.

În anul 2005, a fost aprobată prin ordonanţă modificarea pragului, de la 0,1% la 1%, pentru ca un an mai târziu să se decidă ca limita de 1% să se aplice şi grupurilor de investitori care acţionează în mod concertat.

La finalul anului 2011, Camera Deputaţilor a aprobat proiectul legislativ pentru creşterea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5% din totalul acţiunilor emise de fiecare societate.

Anul trecut, Legea FIA a parcurs întregul proces legislativ, fiind promulgată de preşedintele Klaus Iohannis în decembrie 2019.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9208
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1716
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7543
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.5619

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro