ECHIPA NAŢIONALĂDebut offline cu antrenamente online

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 23 martie

Mirel RădoiSursa foto: frf.ro

Mirel RădoiSursa foto: frf.ro

Echipa naţională a intrat în epoca pregătirii online. Cum antrenorul principal, Mirel Rădoi, s-a infectat cu noul coronavirus, acesta s-a văzut obligat să stea la distanţă de elevii săi, dar a apelat la soluţia online-ului pentru antrenarea acestora. Soluţia este una de avarie, iar după cum s-a observat în educaţie, predarea online este departe de aşteptări, cei mai puţin amabili susţinând chiar că este o catastrofă. Iubitorii fotbalului sunt foarte curioşi să vadă care vor fi rezultatele primelor trei meciuri din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022, având în vedere actualele condiţii de antrenament. Echipa naţională de fotbal traversează o perioadă foarte proastă, atât din punct de vedere al jocului cât şi al rezultatelor. Ultimii antrenori, germanul Daum, şi foştii internaţionali autohtoni Contra şi Rădoi se pot considera vinovaţi, în proporţii variabile pentru ratarea unor calificări la turnee finale. Dacă lucrurile au mers foarte prost în condiţii de pregătire normală, întrebarea care se pune este: cum vor evolua în urma unui cantonament cu antrenamente conduse de la distanţă?

Pentru a mai rispi din semnele de întrebare, Federaţia Română de Fotbal a prezentat modul cum decurge o zi de antrenament al tricolorilor: " Pregătirea meciului cu Macedonia de Nord este efectuată de staff-ul tehnic al naţionalei, sub coordonarea selecţionerului Mirel Rădoi, aflat încă în izolare. Dar cum se desfăşoară, practic, acest proces? Programul detaliat pentru fiecare zi de cantonament al acestei acţiuni din martie era deja de mult elaborat şi fixat de selecţioner împreună cu staff-ul său. În fiecare zi, dimineaţa, are loc o şedinţă tehnică a staff-ului cu participarea prin Zoom a selecţionerului, unde se fixează planul de antrenament pentru ziua respectivă.

Debut offline cu antrenamente online

În fiecare seară are loc o nouă şedinţă tehnică a staff-ului cu participarea selecţionerului prin platforme online, cu prilejul căreia se analizează randamentul din timpul antrenamentului. Antrenamentele tricolorilor sunt transmise live către Mirel Rădoi printr-o cameră video conectată la laptop. Mai mult, la finalul şedinţelor de pregătire, selecţionerul primeşte şi înregistrarea integrală a antrenamentului. Şedinţele de analiză video cu toţi jucătorii sunt conduse de Nicolae Dică şi colegii săi din staff, dar selecţionerul participă live la acestea. Discuţiile individuale ale lui Mirel Rădoi cu jucătorii se fac prin intermediul platformelor online. În plus, prin telefon şi alte platforme de comunicare, fiecare din membrii staff-ului fixează permanent cu selecţionerul diferite aspecte legate de activităţile conexe ale lotului (organizare, logistică, modificări de program etc.)". Programul este unul plin şi foarte interactiv, dacă şi partida cu Germania s-ar putea juca online, şansele tricolorilor ar fi mult mai mari.

Echipa naţională de fotbal a ţării noastre va disputa în această lună trei partide, după cum urmează: 25 martie, cu Macedonia de Nord (ora 21:45, Arena Naţională din Bucureşti), pe 28 martie cu Germania (ora 21:45, Arena Naţională din Bucureşti) şi în 31 martie împotriva Armeniei (ora 19:00, în deplasare).

România se mai află în grupă cu Islanda şi Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

20 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9481
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2275
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5341
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7761
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.0731

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro