Economia Chinei a crescut cu 4,8% în primul trimestru

S.B.
Internaţional / 19 aprilie 2022

Economia Chinei a crescut cu 4,8% în primul trimestru

Economia Chinei a crescut cu 4,8% în primul trimestru, depăşind aşteptările analiştilor, în pofida restricţiilor legate de Covid-19, potrivit datelor publicate luni de Biroul Naţional de Statistică al ţării, informează news.ro.

Analiştii anticipau că PIB-ul chinez va avasa cu 4,4%.

Investiţiile în active fixe au crescut cu 9,3% faţă de un an în urmă, depăşind aşteptările privind o creştere de 8,5%. Investiţiile în producţie au urcat cu 15,6% în primul trimestru faţă de un an în urmă, iar infrastructura a înregistrat o creştere de 8,5% în aceeaşi perioadă.

Producţia industrială a avansat în martie cu 5%, depăşind prognoza de creştere de 4,5%.

Cu toate acestea, vânzările cu amănuntul au scăzut în martie cu 3,5%, peste aşteptări, faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Analiştii chestionaţi de Reuters au anticipat o scădere de 1,6%.

Începând din martie, ţara a încercat să ţină sub control cel mai grav focar de Covid, de la faza iniţială a pandemiei din 2020.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb