EDUARD HELLVIG: Şeful SRI s-a întâlnit cu preşedintele Serbiei

A.M.
Internaţional / 18 iunie 2018

Eduard Hellvig

Eduard Hellvig

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, s-a întâlnit la Belgrad cu preşedintele sârb Aleksandar Vuèić, care a salutat cooperarea serviciilor de securitate din cele două state, reflectată în schimbul de informaţii şi în lupta comună împotriva terorismului, a crimei organizate şi a altor riscuri actuale de securitate, relatează News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Preşedinţia de la Belgrad, în discuţiile cu şeful SRI preşedintele Aleksandar Vuèić a salutat cooperarea serviciilor de securitate din Serbia şi România, reflectată în schimbul de informaţii şi în lupta comună împotriva terorismului, a crimei organizate şi a altor riscuri actuale de securitate.

De asemenea, preşedintele sârb a menţionat că este nevoie de aprofundarea cooperării prin schimbul de experienţă în lupta împotriva criminalităţii informatice şi a altor abuzuri în domeniul tehnologiei informaţiei. Preşedintele Serbiei a subliniat, de asemenea, contribuţia serviciilor de securitate din Serbia şi România la menţinerea păcii şi stabilităţii în regiune, conform surselor citate.

Preşedintele Vucic a subliniat contribuţia serviciilor de securitate ale Serbiei şi României la menţinerea păcii şi stabilităţii în regiune.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb