Belgia investighează posibila implicare a unor grupuri care au legătură cu Iranul în recentele atacuri cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din mai multe supermarketuri din ţară, similare celor înregistrate în octombrie în Franţa, pe care Parisul le atribuie Gardienilor Revoluţiei din Iran, informează joi agenţia EFE, citată de Agerpres.
Ministrul belgian de interne, Bernard Quintin, a afirmat joi că serviciile de securitate au indicii care sugerează o posibilă legătură iraniană şi că Parchetul federal le investighează: „Şi în Belgia serviciile de securitate semnalează indicii ce sugerează posibile legături cu actori iranieni cunoscuţi. Parchetul federal examinează mai atent aceste indicii”, a declarat Bernard Quintin pentru agenţia de presă Belga, potrivit sursei citate.
La începutul lunii noiembrie, mai multe supermarketuri şi magazine din Belgia au suferit atacuri cibernetice care le-au afectat sistemele de refrigerare şi au obligat numeroase unităţi să arunce alimente în valoare de zeci de mii de euro, arată EFE. Ministrul de interne a afirmat că Belgia ia aceste incidente „foarte în serios” şi a cerut Ministerului Apărării să studieze posibilitatea de a folosi capacităţile sale de apărare cibernetică pentru a neutraliza ameninţarea, pledând totodată pentru ca Ministerul de Externe să sprijine iniţiativa franceză de a impune sancţiuni europene Teheranului: „Iranul a atacat Franţa şi, posibil, de asemenea Belgia. Nu putem sta cu mâinile în sân”, a afirmat Bernard Quintin, solicitând să se susţină „fără ambiguitate” sancţiuni împotriva ţărilor responsabile de atacuri cibernetice.
Aceste declaraţii survin după ce Franţa a atribuit în această săptămână Gardienilor Revoluţiei atacurile din 11 şi 12 octombrie împotriva a aproximativ 700 de facilităţi de distribuţie, ceea ce a provocat defecţiuni, incendii şi pierderi de mărfuri, aminteşte agenţia de presă. Ministrul francez de externe, Jean-Noe Barrot, a anunţat marţi că Parisul lucrează cu partenerii săi europeni pentru a impune sancţiuni celor responsabili, măsuri care ar putea include interdicţii de intrare în Uniunea Europeană şi îngheţarea activelor financiare, în timp ce Iranul a respins categoric acuzaţiile franceze, calificându-le drept „nefondate” şi „parţiale”, iar şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a avertizat că UE ar putea adopta un răspuns „ferm” dacă se confirmă responsabilitatea Iranului, precizează EFE.
După declaraţiile ministrului de interne din Belgia, şeful diplomaţiei belgiene, Maxime Prevot, a transmis însă un comunicat agenţiei de presă Belga prin care a exclus atribuirea incidentelor unor actori legaţi de Iran şi a subliniat că colegul său din guvern a exagerat: „Schimburile continuă între serviciile competente la nivel federal, dar elementele de care dispunem în prezent nu permit o atribuire oficială”, a spus Maxime Prevot, citat de EFE. Ministrul de externe a subliniat că ancheta continuă sub coordonarea Parchetului federal - aspect confirmat de această instituţie într-un comunicat în care se precizează că tratează cercetările cu „prioritate absolută” - şi i-a reamintit titularului afacerilor interne din acelaşi guvern că diplomaţia este cea responsabilă de gestionarea unei eventuale atribuiri: „Din respect pentru independenţa justiţiei şi pentru separaţia puterilor, nu putem comenta conţinutul lor şi nici anticipa concluziile. Este util să reamintim că o eventuală atribuire oficială unui actor străin ţine de Ministerul Afacerilor Externe, pe baza informaţiilor colectate de serviciile competente şi a unei consultări la nivel federal. Aceasta este, de fapt, procedura pe care Belgia a urmat-o deja în trecut”, a mai subliniat şeful diplomaţiei belgiene, potrivit sursei citate.



























































Opinia Cititorului