German Gref, directorul general al Sberbank, o bancă controlată de statul rus care este vizată de sancţiuni occidentale din cauza războiului din Ucraina, a declarat joi că economia rusă „îngheaţă” şi a cerut măsuri de susţinere a companiilor ruseşti, transmite EFE.
„Astăzi, în opinia mea, acest lucru este deja evident. Există întotdeauna un joc de cuvinte: ce semnificaţii dăm anumitor definiţii. Banca Centrală vorbeşte despre o încetinire treptată, dar noi descriem situaţia ca o răcire, chiar hipotermie. Cifrele vorbesc de la sine”, a declarat German Gref reporterilor prezenţi la Forumul Economic Estic desfăşurat la Vladivostok, Rusia, transmite EFE. Şeful Sberbank a atras atenţia asupra „reducerii semnificative a indicatorilor care măsoară încrederea mediului de afaceri în vara anului 2026”, precum şi asupra nivelurilor şomajului, consumului şi formării brute de capital fix, potrivit EFE.
Potrivit lui Gref, creşterea PIB-ului Rusiei în prima jumătate a anului, pe care a estimat-o la 0,6%, este considerabil mai mică decât creşterea potenţială a economiei, estimată de Banca Centrală a Rusiei la 1,5-2,5%, informează EFE. „Toţi aceşti factori indică faptul că, desigur, trebuie să trecem la o politică de susţinere şi stimulare a creşterii, de creştere a investiţiilor”, a apreciat German Gref, transmite EFE.
De asemenea, directorul general al Sberbank a avertizat că nu va exista un punct de cotitură „până când dobânzile de pe piaţă nu se vor normaliza şi se vor stabiliza în intervalul 10-12%”, relatează EFE. „Revenirea la aceşti indicatori normali este, în opinia mea, principala sarcină astăzi pentru a relua şi stabiliza creşterea economică. Cred că toată lumea ar trebui să fie atentă la condiţiile macroeconomice; companiile au nevoie de ajutor”, a concluzionat el, potrivit EFE.
Analiştii sunt de părere că disputa dintre responsabilii economici din Rusia care susţin o politică monetară restrictivă pentru reducerea inflaţiei, cum ar fi Banca Centrală a Rusiei, şi cei care pledează pentru o rublă mai slabă pentru a îmbunătăţi climatul investiţional, cum ar fi patronatul rus şi Sberbank, cea mai mare bancă a ţării, se va intensifica anul viitor, notează EFE.
În pofida sancţiunilor occidentale impuse băncii pe care Gref o conduce de aproape două decenii, Sberbank a obţinut anul trecut un profit net record de 1.700 miliarde de ruble (19,50 miliarde de dolari), iar directorul său general se aşteaptă ca profitul net din acest an să fie mai mare decât în 2025 şi să atingă un nou record în 2027, transmite EFE.




















































Opinia Cititorului