EFE: Fostul preşedinte al Ecuadorului Abdala Bucaram, condamnat la 9 ani şi 4 luni de închisoare

T.B.
Internaţional / 10 septembrie, 08:43

EFE: Fostul preşedinte al Ecuadorului Abdala Bucaram, condamnat la 9 ani şi 4 luni de închisoare

O instanţă din Ecuador i-a condamnat miercuri pe fostul preşedinte Abdala Bucaram, care a condus ţara în perioada 1996-1997, şi pe fiul său Jacobo la nouă ani şi patru luni de închisoare pentru infracţionalitate organizată, în urma vânzării ilegale de teste pentru depistarea COVID-19 şi a altor echipamente medicale în 2020, informează joi EFE.

Alături de Abdala şi Jacobo Bucaram au fost condamnaţi şi un fost agent al Agenţiei Metropolitane de Trafic (AMT) din Quito, Leandro Berrones, care a primit 13 ani şi patru luni de închisoare, precum şi cetăţeanul israelian Sheinman Oren, condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare după ce a colaborat cu justiţia, potrivit EFE.

Judecătorii au acceptat teoria procurorului, care ceruse în luna mai condamnarea celor patru inculpaţi, acuzându-i că "au colaborat, între martie şi august 2020, cu o structură infracţională care a obţinut beneficii economice" prin comercializarea a aproximativ 21.000 de teste pentru detectarea COVID-19 şi a altor materiale medicale în timpul stării de urgenţă sanitară, relatează EFE.

Instanţa a dispus, de asemenea, ca Abdala Bucaram şi fiul său să plătească fiecare o amendă de aproximativ 9.640 de dolari, transmite EFE.

Potrivit avocaţilor săi, Abdala Bucaram nu a reuşit să îşi revină după intervenţie şi a rămas internat într-un spital din nordul oraşului Guayaquil, cel mai populat oraş din Ecuador, unde se afla de săptămâna trecută, informează EFE.

Judecătorii ordonaseră arestarea fostului preşedinte în momentul externării medicale, mai scrie EFE. Miercuri, după ce spitalul a autorizat externarea sa, tribunalul a fost notificat, astfel încât Bucaram a fost conectat prin videoconferinţă şi, sub supraveghere poliţienească, i s-a adus la cunoştinţă decizia, potrivit agenţiei.

Conform anchetei fiscale, Sheinman Oren şi un alt cetăţean israelian, împuşcat în 2020 în penitenciarul Litoral, cea mai populată şi periculoasă închisoare din ţară, situată în Guayaquil, au fost responsabili de transportarea testelor aflate sub custodia agenţilor AMT din Quito la locuinţa fostului preşedinte, relatează EFE.

Abdala Bucaram "a stocat de asemenea şi alte materiale medicale, precum măşti şi lanţete pentru prelevarea probelor", potrivit anchetei fiscale citate de EFE.

În plus, unii dintre cei implicaţi s-au dat drept membri ai corpului diplomatic şi ai Administraţiei pentru Controlul Drogurilor din Statele Unite (DEA) pentru a se putea deplasa, informează EFE.

Testele erau vândute în mai multe provincii "fără facturi şi fără a plăti taxe statului", conform procuraturii, citată de EFE.

Alţi doi agenţi de circulaţie, care erau gărzi ai securităţii prezidenţiale, au fost deja condamnaţi în acest caz şi au primit pedepse reduse după ce şi-au recunoscut faptele, mai transmite EFE.

Fostul preşedinte Abdala Bucaram a fost exilat timp de două decenii în Panama şi s-a întors în Ecuador în 2017, când s-au prescris infracţiunile de presupusă corupţie pentru care era urmărit de justiţia ecuadoriană, informează EFE.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb