EFE: Preşedintele Columbiei declară stare de urgenţă după cutremurul cu magnitudinea 7,4

T.B.
Internaţional / 20 august, 12:07

EFE: Preşedintele Columbiei declară stare de urgenţă după cutremurul cu magnitudinea 7,4

Preşedintele columbian Abelardo de la Espriella a declarat miercuri stare de urgenţă economică, socială şi ecologică în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,4 care a devastat regiunea central-vestică a ţării pe 10 august, cu scopul de a facilita răspunsul la tragedie, informează EFE.

Într-un decret publicat de Departamentul Administrativ al Preşedinţiei Republicii (Dapre), De la Espriella a declarat stare de urgenţă economică în 15 departamente pe o perioadă de 30 de zile pentru a „aborda criza şi a preveni răspândirea efectelor dezastrului”, transmite EFE.

Conform bilanţului prezentat de preşedinte miercuri la prânz, situaţia de urgenţă a provocat 314 morţi, în timp ce Institutul de Medicină Legală (IML) a confirmat că a primit 319 cadavre şi a identificat acelaşi număr anunţat de De la Espriella, potrivit EFE.

Potrivit preşedintelui columbian, cutremurul a afectat 15 departamente şi 471 de municipalităţi din întreaga ţară, lăsând 262.154 de persoane strămutate, din care 147.464 de familii, relatează EFE. Un număr de 4.437 de persoane au fost rănite, iar 262 de oameni sunt în continuare daţi dispăruţi.

Pagubele materiale sunt, de asemenea, semnificative, 30.664 de locuinţe fiind distruse, 136.946 avariate, 302 clădiri prăbuşite şi 5.809 proprietăţi cu daune structurale, potrivit bilanţului citat de EFE.

Urgenţa economică este un mecanism legal pentru canalizarea fondurilor naţionale şi internaţionale şi dinamizarea reconstrucţiei ţării după cutremur, cel mai grav suferit de Columbia în acest secol, transmite EFE.

În timpul stării de urgenţă, executivul poate emite decrete legislative cu forţă de lege pentru a adopta orice măsuri suplimentare pe care le consideră necesare, informează EFE.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb