EFE: Rusia continuă emiterea de paşapoarte în teritoriile ucrainene şi Putin cere măsuri anti-imigraţie după atacul terorist

R.S.
Internaţional / 2 aprilie

EFE: Rusia continuă emiterea de paşapoarte în teritoriile ucrainene şi Putin cere măsuri anti-imigraţie după atacul terorist

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat astăzi că peste 3,2 milioane de persoane au primit cetăţenia rusă în ''Novorusia'', cum denumeşte Rusia ansamblul celor patru regiuni ucrainene pe care le-a anexat în septembrie 2022, Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, dar pe care din punct de vedere militar le controlează doar parţial după invazia lansată în februarie 2022, transmite EFE.

"Într-o situaţie foarte dificilă, când continuă ostilităţile, peste 3,2 milioane de rezidenţi ai republicilor populare Doneţk şi Lugansk, precum şi din regiunile Zaporojie şi Herson, au primit paşapoarte de cetăţeni ai Federaţiei Ruse", a spus Putin, potrivit agenţiei EFE, vorbind la o reuniune cu ofiţerii superiori din Ministerul rus de Interne.

În intervenţia respectivă, transmisă parţial de televiziunea publică, liderul de la Kremlin le-a indicat organelor Ministerului de Interne să continue această activitate cu consecvenţă şi atenţie maximă faţă de nevoile populaţiei, punând accentul pe situaţia refugiaţilor, scrie sursa citată.

Dar el a atras atenţia că în procesul de eliberare a documentelor ruse de identitate în regiunile ucrainene anexate "trebuie făcut totul pentru ca sabotorii şi complicii neonaziştilor să nu poată, cum se zice, să se legalizeze". Mai mulţi responsabili proruşi din aceste provincii au murit în explozii atribuite unor sabotaje ucrainene, relatează EFE.

Pe de altă parte, Vladimir Putin a cerut combaterea imigraţiei ilegale în Rusia, după ce patru terorişti tadjici au ucis pe 22 martie cel puţin 144 de persoane într-o sală de concerte la Moscova. El consideră acum prioritară oprirea fluxului de imigranţi ilegali şi a sugerat crearea unor baze digitale cu date biometrice, întrucât bazele de date existente sunt "insuficiente", conform sursei citate.

Liderul de la Kremlin a subliniat că Rusia trebuie să-şi schimbe radical politica actuală privind imigraţia şi a susţinut să fie impus ca "principiu că pot veni să trăiască şi să muncească în Rusia numai aceia care respectă tradiţiile, limba, cultura şi istoria" ţării. "Acest principiu trebuie să fie decisiv", a insistat el, avertizând în plus că imigraţia ilegală este sămânţa care cultivă extremismul, şi a considerat "inadmisibil" ca atentatul din 22 martie să fie folosit pentru a alimenta xenofobia, islamofobia şi ura etnică, precizează EFE.

Atentatul comis la sala de concerte Crocus City Hall a amplificat indignarea ruşilor faţă de imigranţii clandestini şi de actele de corupţie prin care cetăţeni străini, majoritatea originari din ţările central-asiatice foste republici sovietice, obţin permise de şedere în Rusia sau chiar cetăţenia rusă, mai transmite sursa precizată.

Însuşi Putin a avertizat în intervenţia sa că au obţinut paşaport rusesc inclusiv cetăţeni străini care nu vorbesc limba rusă nici măcar la nivel de bază. El a mai cerut Ministerului de Interne rus să întărească măsurile de securitate în centre comerciale, noduri de transport, şcoli, universităţi, teatre, centre sportive şi în alte locuri cu concentrări masive de persoane, scrie EFE.

Liderul rus s-a declarat convins că în cele din urmă autorităţile ruse vor reuşi să-i descopere pe toţi cei care sunt în spatele atentatului din 22 martie, inclusiv pe cei care l-au comandat şi pe cei care sunt "beneficiarii" actului terorist. Atacul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic (ISIS), în timp ce ţările occidentale indică spre Statul Islamic-Khorasan (EI-K), o ramură a grupării Statul Islamic şi care este activă mai ales în Afganistan, informează EFE.

Rusia a admis că atentatul a fost într-adevăr comis de islamişti, dar încă nu a elucidat cu dovezi motivaţia şi dacă în spatele atentatului există şi alţi actori. Moscova susţine totuşi că ar exista o implicare ucraineană şi că ar deţine dovezi privind finanţarea teroriştilor de către Kiev, acuzaţie dezminţită de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit sursei citate.

Cei patru terorişti, toţi cetăţeni tadjici, s-au îndreptat către Ucraina după atac, dar au fost arestaţi în regiunea rusă Briansk. Potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, ei aveau pregătită de partea ucraineană o "fereastră" pentru a trece graniţa. Alte 11 persoane au fost până în prezent arestate, în timp ce autorităţile ruse continuă ancheta, mai transmite EFE.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pasapoartele se elibereaza la cerere,

    de cei care nu tin cu banderistii de la putere 

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb