Efervescenţa IPO-urilor din China multiplică miliardarii

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Efervescenţa IPO-urilor din China multiplică miliardarii

Trei noi miliardari chinezi în doar o săptămână, potrivit indicelui Bloomberg Billionaires

Ritmul creării bogăţiei în China a atins un nou nivel, potrivit unei analize Bloomberg, care arată că trei din cele aproape 20 de companii care au debutat pe piaţa din Shenzhen săptămâna trecută au creat câte un miliardar.

Spre exemplu, Contec Medical Systems Co., producător de instrumente medicale, a debutat pe piaţă la data de 24 august, moment la care acţiunile sale au crescut de peste zece ori, iar până joia trecută (27 august), acestea urcaseră cu 986%.

Indicele Bloomberg Billionaires arată, în baza evoluţiei menţionate, că Hu Kun, preşedintele Contec Medical Systems Co., care are o deţinere de 49% din companie (alături de tatăl său), a obţinut o avere de 3,1 miliarde de dolari, practic "peste noapte". Wang Guili, unul dintre directorii Contec, care are în proprietate o deţinere de 15% din societate, a câştigat 947 de milioane de dolari.

Vineri, un titlu Contec Medical Systems valora 90,80 yuani pe piaţa din Shenzhen, în scădere cu 17,7% faţă de ziua anterioară. Contec vinde produse precum oximetre, echipamente cu ultrasunete şi monitoare medicale în peste 130 de ţări, inclusiv în SUA, India şi Canada.

Veniturile sale au sporit cu 6,8% anul trecut, faţă de 2018, ajungând la 387 de milioane de yuani (58,05 milioane de dolari). O proporţie de 73% din cifra vânzărilor a fost realizată în străinătate, potrivit prospectului de IPO al companiei.

Ofertele publice iniţiale (IPO) lansate în 24 august au sporit şi alte averi, inclusiv pe cea a lui Steven Yang, fondatorul-director executiv al producătorului de încărcătoare de telefoane Anker Innovations Technology Co. Acesta are o avere de 3,7 miliarde de dolari, în cea mai mare parte generată de avansul înregistrat în ziua debutului pe piaţă, conform sursei. Steven Yang este un fost angajat al Google, care a creat Anker în 2011.

"Suntem foarte fericiţi că oamenii ne acordă un vot de încredere cumpărând acţiunile noastre", a declarat Yang, citat de postul Bloomberg Television.

Vineri, un titlu Anker Innovations Technology avea un preţ de 127,80 yuani pe piaţa din Shenzhen, în urcare cu 0,06% faţă de ziua anterioară.

Tot săptămâna trecută, averea lui Dai Lizhong, deţinătorul a 37% din compania de biotehnologie Sansure Biotech Inc. a atins 2,8 miliarde de dolari, după un avans de 156% al titlurilor.

În următoarele două săptămâni vor debuta circa 25 de companii pe pieţele din Shanghai şi Shenzhen, ceea ce va creşte numărul miliardarilor chinezi.

Acţiunile care se listează pe piaţa ChiNext din Shenzhen nu mai au limite privind fluctuaţia preţurilor lor în prima zi de tranzacţionare. Cele 18 firme listate la ChiNext lunea trecută au urcat, în medie, cu 212% până la închiderea sesiunii.

Ofertele publice iniţiale sunt un canal important pentru crearea de averi în China, iar focarul de coronavirus nu a împiedicat piaţa să creeze noi miliardari. Cel puţin 24 de persoane s-au alăturat clubului marilor bogătaşi în prima jumătate a anului, inclusiv foşti profesori, contabili şi dezvoltatori de software.

Amintim că, în luna iulie, Bloomberg informa că cel puţin 24 de investitori au devenit miliardari în primul semestru al anului curent, în China, ca urmare a listărilor numeroase ce au loc pe pieţele ţării asiatice.

Cele 118 companii listate la Bursele din Shanghai şi Shenzhen în primele şase luni din 2020 au atras circa 20 de miliarde de dolari, sumă care este de peste două ori mai mare decât cea obţinută în primul semestru din 2019, potrivit datelor Bloomberg. Shanghai a devenit prima bursă din lume după valoarea IPO-urilor din 2020, depăşind pieţele din New York şi Hong Kong.

În săptămânile următoare este aşteptată listarea Ant Group Co., divizia fintech a gigantului chinez de e-commerce Alibaba Group Holding Ltd., care şi-a publicat recent prospectul IPO-ului. Ant Group ţinteşte o evaluare de circa 225 de miliarde de dolari în operaţiunea de listare a sa la bursele din Hong Kong şi Shanghai (pe piaţa STAR), după cum spun surse citate de presa internaţională. Dacă totul va decurge conform planului, această listare va fi cea mai mare din toate timpurile, depăşind IPO-ul lansat anul trecut de gigantul petrolier saudit Aramco, care a atras 29,4 miliarde de dolari.

Rivalul chinez al Tesla s-a listat la New York

Producătorul chinez de autoturisme electrice Xpeng Motors, rivalul companiei americane Tesla Inc., şi-a făcut debutul la Bursa din New York (New York Stock Exchange - NYSE), săptămâna trecută, acţiunile companiei urcând cu peste 40% în prima zi de tranzacţionare (27 august).

Xpeng a informat că a vândut peste 99,7 milioane de titluri la un preţ de 15 dolari fiecare, obţinând astfel aproape 1,5 miliarde de dolari. Iniţial, societatea avea în plan să vândă 85 de milioane de acţiuni, la un interval de preţ de 11-13 dolari fiecare. Compania este listată sub simbolul "XPEV".

Joi, în ziua lansării la tranzacţionare, o acţiune XPEV valora peste 21 de dolari.

Xpeng este al treilea constructor auto chinez care se listează în SUA, după Nio Inc. şi Li Auto Inc. Compania Nio este listată din septembrie 2018, iar Li Auto - din iulie 2020. Când şi-a lansat IPO-ul, Nio, care este unul dintre cei mai mari rivali ai Xpeng în China, a obţinut peste un miliard de dolari. Li Auto a atras 1,47 miliarde de dolari din IPO-ul lansat în SUA.

Creată în 2015, Xpeng este o companie cu sediul în Guangzhou (China), care are şi un birou în Silicon Valley din SUA.

În perioada ianuarie-iunie 2020, compania chineză a avut pierderi nete de 795,8 milioane de yuani, mai mici comparativ cu cele din acelaşi interval al anului trecut: 1,92 miliarde de yuani. Unele dintre magazinele Xpeng au fost nevoite să îşi oprească activitatea în perioada de vârf a pandemiei de coronavirus din China, adică în lunile februarie şi martie. În acest context, veniturile Xpeng au fost de un miliard de yuani (141,9 milioane de dolari) în primele şase luni din 2020, în scădere faţă de cele de 1,23 miliarde de yuani obţinute în primul semestru din 2019.

În prezent, Xpeng are pe piaţă două modele auto: SUV-ul G3 şi sedanul P7, acesta din urmă fiind un concurent pentru autoturismul Model 3 fabricat de compania americană Tesla. Xpeng are în plan să lanseze un al treilea vehicul electric sedan în 2021.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

15 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0172
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5274
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4853
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.4568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro