EJOBS:Aproape un sfert dintre angajaţii din Farma câştigă peste 4.000 de lei pe lună

S.B.
Miscellanea / 21 iunie

Aproape un sfert dintre angajaţii din Farma câştigă peste 4.000 de lei pe lună

Industria farmaceutică din România a crescut constant în ultimii ani, iar evoluţia s-a văzut şi în nevoia companiilor de a-şi extinde echipele. Cu aproximativ 6.000 de joburi postate în prima jumătate a anului, numărul de poziţii deschise pentru cei care vor să lucreze în domeniu a fost cu 60% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru acestea au fost înregistrate mai mult de 170.000 de aplicări în ultimele şase luni. Farma este, însă, un domeniu atrăgător pentru candidaţi nu doar din punctul de vedere al angajărilor, ci şi al salariilor oferite de angajatori. Astfel, potrivit datelor Salario, comparatorul de salarii marca eJobs, aproape un sfert dintre angajaţii din această industrie câştigă lunar peste media netă la nivel naţional, respectiv peste 4.000 de lei.

Cei mai mulţi dintre cei care lucrează în Farma (31,8%) au salarii cuprinse între 2.000 şi 3.000 de lei, 25,3% câştigă între 3.000 şi 4.000 de lei, iar 24,6% între 4.000 şi 7.000 de lei. Procentul celor care ajung să depăşească suma de 7.000 de lei este de doar 4,2% şi mai puţin de 2% declară că au un salariu lunar de peste 10.000 de lei.

"Deşi vorbim despre un procent marginal din totalul celor care lucrează în Farma, acest prag, de 10.000 de lei, este depăşit semnificativ, până la peste 30.000 de lei, după cum arată datele Salario. Este vorba nu doar de salariile celor care conduc companiile din poziţia de CEO, ci şi ale directorilor financiari, de vânzări sau de logistică", spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs, liderul pieţei de recrutare din România.

Cu o medie de 3.500 de lei, angajatorii din Farma oferă salarii similare cu cei din Financiar / Contabilitate, Transport / Distribuţie, Asigurări sau Producţie. Se află, în schimb, la distanţă mare faţă de IT Software, unde media salarială ajunge la 5.850 de lei sau de Inginerie, Auto / Echipamente, Telecomunicaţii, Petrol / Gaze sau Audit / Consultanţă (toate cu medii de 4.000 de lei).

"Farma este de ani buni unul dintre marii angajatori ai economiei, nu doar prin numărul mare de locuri de muncă disponibile, ci şi prin salariile peste media din alte industrii. În fiecare lună, peste 1.000 de joburi în acest domeniu sunt disponibile pe eJobs.ro. Cele mai multe se adresează candidaţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa. Peste 26.000 de aplicări sunt înregistrate lunar pentru poziţiile deschise în farma", adaugă Roxana Drăghici.

În ceea ce priveşte angajaţii din farmacii, un farmacist câştigă, în medie, 3.050 de lei, un diriginte de farmacie 4.000 de lei, iar un asistent farmacist 2.200 de lei. Media salarială pentru reprezentanţii de vânzări medicale este de 3.600 de lei, în timp ce specialiştii în farmacovigilenţă sau în studii clinice au salarii lunare de 4.000 de lei, după cum arată datele Salario.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9454
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7424
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7525
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.3032

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro