Electrica şi Liberty Galaţi semnează un memorandum pentru dezvoltarea unor capacităţi fotovoltaice de până la 500 MW

C.A.
Companii / 24 februarie, 18:41

Electrica şi Liberty Galaţi semnează un memorandum pentru dezvoltarea unor capacităţi fotovoltaice de până la 500 MW

Electrica a anunţat că, la data de 24 februarie 2026, a semnat un Memorandum de Înţelegere cu Liberty Galaţi SA pentru dezvoltarea unor capacităţi de producere şi stocare a energiei din surse regenerabile, în special fotovoltaice, cu o putere instalată de până la 500 MW, relatează News.ro.

Proiectele ar urma să fie realizate pe terenurile deţinute de Liberty Galaţi.

Potrivit companiei, modelul operaţional propus vizează creşterea autoconsumului, asigurarea unei mai mari siguranţe în alimentarea cu energie electrică şi optimizarea costurilor pe termen lung.

Structura parteneriatului este gândită astfel încât să valorifice complementarităţile strategice dintre cele două companii, atât din punct de vedere tehnologic, cât şi financiar, transmite News.ro.

„Prin acest acord, Electrica şi Liberty Galaţi îşi propun să transforme potenţialul tehnologic şi financiar actual într-un motor de schimbare pentru sectorul energetic românesc. Detaliile finale ale parteneriatului vor fi stabilite după finalizarea studiilor de fezabilitate şi obţinerea aprobărilor corporative necesare. Obiectivul este dezvoltarea unui model adaptat cerinţelor actuale de sustenabilitate şi stabilirea unui nou standard de performanţă în industria energetică din România. Pentru Electrica, acest parteneriat reprezintă o oportunitate de a genera valoare adăugată pentru investitori şi pentru sectorul energetic, prin valorificarea experienţei noastre în tranziţia energetică”, a declarat Alexandru-Aurelian Chiriţă, directorul general al Electrica.

În ceea ce priveşte rezultatele financiare, Grupul Electrica a înregistrat în primele nouă luni din 2025 un profit net de 839,8 milioane lei, în creştere cu 178% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. Veniturile operaţionale au avansat cu 20,9%, ajungând la 8,918 miliarde lei, notează sursa.

Electrica este unul dintre principalii actori de pe piaţa de distribuţie, furnizare şi producţie a energiei electrice din România, deservind aproximativ 4 milioane de utilizatori. Grupul operează în 18 judeţe din zonele Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord în domeniul distribuţiei şi la nivel naţional în furnizarea de energie şi servicii energetice.

Din iulie 2014, compania-mamă este listată la bursele din Bucureşti şi Londra, având capital majoritar privat şi fiind singura companie românească listată care activează integrat în distribuţia, furnizarea şi producţia de energie electrică, precizează News.ro.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. “Si tu Brutus”:-)?…toti investesc in solar, numai Putler si Medvedev mai investesc in “nuclear” de dimineata pana seara de trei ori pe zi:-)

    wais..o sa mearga cuptoarele doar cand e soare :D

    1. Sacu si peticu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0940
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4133
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8945
Gram de aur (XAU)Gram de aur705.8364

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb