Electrogrup, contractor EPC pentru cel mai mare sistem de stocare a energiei în baterii din România

L.B.
Companii / 27 iulie, 16:14

Teodor Saru, CEO Electrogrup

Teodor Saru, CEO Electrogrup

Electrogrup, companie cu o experienţă de aproape 30 de ani ca antreprenor general de infrastructură energetică, telecomunicaţii şi construcţii civile în România, construieşte a doua fază a proiectului Gura Ialomiţei BESS, dezvoltat de platforma paneuropeană Aukera. Cu o capacitate totală de 250 MW / 500 MWh, acesta este cel mai mare sistem de stocare a energiei în baterii din România, iar faza a doua, de 100 MW / 200 MWh, urmează să intre în operare comercială la începutul anului 2027, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

„Suntem mândri să fim contractorul EPC al proiectului Gura Ialomiţei şi mulţumim Aukera pentru încrederea acordată. Prima fază, de 150 MW / 300 MWh, a fost livrată în doar şapte luni de la începerea lucrărilor, una dintre cele mai rapide execuţii de acest tip din România, iar echipele noastre au expertiza şi resursele necesare pentru a duce faza a doua la acelaşi standard şi în termenele asumate. Colaborarea cu un dezvoltator de talia Aukera reflectă maturitatea acestui sector şi încrederea în calitatea execuţiei româneşti”, a declarat Teodor Saru, CEO Electrogrup.

România a devenit una dintre cele mai active pieţe de stocare a energiei din Europa, pe fondul creşterii rapide a capacităţilor eoliene şi solare, care au nevoie de soluţii de echilibrare a reţelei. În acest context, Gura Ialomiţei va fi, odată finalizat, cel mai mare sistem de stocare din ţară: preia surplusul de energie regenerabilă şi îl redă în sistem la nevoie, susţinând stabilitatea alimentării şi o utilizare mai eficientă a reţelelor de transport existente, fără investiţii suplimentare.

Prin finalizarea acestui proiect, Electrogrup devine prima companie din România care finalizeaza proiecte de stocare de peste 1 GWh de capacitate de stocare instalată, pentru diverşi investitori. Compania îşi propune ca, în 24 de luni, portofoliul său cumulat de stocare a energiei în baterii să ajungă la 4 GWh.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2327
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5909
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1208
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb