Elevii se plâng că nu au timp pentru activităţi recreative, culturale şi sportive

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 5 februarie

Elevii se plâng că nu au timp pentru activităţi recreative, culturale şi sportive

English Version

Elevii vor anumite drepturi, bine stabilite, astfel încât să îşi poată desfăşura activitatea echilibrat, cu timp şi pentru activităţi recreative. Elevii cer drept la odihnă şi timp liber, precum şi o reglementare clară a temelor, astfel încât să fie date în sprijinul şi nu pentru evaluarea lor, potrivit unui proiect de nou statut realizat din iniţiativa şi sub coordonarea organizaţiei Salvaţi Copiii. Potrivit Salvaţi Copiii, majoritatea elevilor care au participat la o consultare derulată de organizaţie au afirmat că nu au suficient timp pentru activităţi recreative, culturale şi sportive, din cauza sarcinilor şcolare "exagerate" care le sunt trasate în afara programului şcolar. Urmare a consultării, un grup de reprezentanţi ai copiilor, voluntari ai Salvaţi Copiii România, precum şi reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa, din Bucureşti-Ilfov şi din Vâlcea au depus, săptămâna trecută, la registratura Ministerului Educaţiei, un proiect al "Statutului Elevului 2.0". Proiectul de act normativ a fost redactat în urma unor consultări şi dezbateri care au adunat în ultimele săptămâni peste 1.100 de elevi şi reprezentanţi ai acestora din toate judeţele ţării, în cadrul unui proces coordonat de Salvaţi Copiii România. Conform organizaţiei, se cere Ministerului Educaţiei să includă în noul statut dreptul de a primi un dispozitiv electronic cu acces la internet pentru învăţământul online şi pentru resursele educaţionale virtuale, respectiv reglementarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu în şcoală, pe baza practicii administrativ-jurisdicţionale a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a cazurilor semnalate în ultimii ani la nivelul Salvaţi Copiii.

Accesul nediscriminatoriu în şcoală este definit în proiect astfel încât elevii să folosească toate căile de acces şi, totodată, să nu li se încalce dreptul la educaţie pe motive precum întârzierile sau lipsa unor semne distinctive. Proiectul introduce o procedură pentru protecţia elevilor care formulează diverse sesizări în interes public, astfel încât aceştia să nu mai fie pedepsiţi când semnalează nereguli şi abuzuri din sistemul de învăţământ, mai transmite Salvaţi Copiii. Documentul mai propune schimbări privind regulile referitoare la răspunderea disciplinară a elevilor, corelate cu prevederile Codului civil, astfel încât să înceapă odată cu vârsta de 14 ani. Se mai are în vedere ca exmatricularea elevilor să se poată face doar pentru infracţiuni şi doar după luarea unor măsuri privative de libertate. Proiectul preia din alte acte normative reglementările minimale despre igienă şi sănătate care trebuie asigurate în unităţile de învăţământ şi integrează atât normele dedicate prevenirii şi combaterii bullyingului şi cyberbullyingului, cât şi pe cele referitoare la acordarea de către elevi a feedback-ului pentru activitatea cadrelor didactice. "Statutul Elevului 2.0" este susţinut de Salvaţi Copiii România, Asociaţia Elevilor din Constanţa, din Bucureşti-Ilfov, Maramureş, Timiş, Bacău, Vâlcea, Uniunea Liceenilor Maghiari (Makosz), precum şi de Federaţia Coaliţia pentru Educaţie. Elevii solicită Ministerului Educaţiei să preia propunerea lor de statut şi să formeze un grup de lucru pentru stabilirea unei forme care să fie supusă consultării publice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sa nu mai stea toata ziua pe telefon si o sa aiba timp de toate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
APA NOVA
e-infra.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6464
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2078
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8855
Gram de aur (XAU)Gram de aur346.6329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb