Primul-ministru Emil Boc l-a convocat, sâmbătă, la Palatul Victoria, pe ministrul Administraţiei şi Internelor, vicepremierul Dan Nica, pentru a-i solicita explicaţii cu privire la afirmaţiile acestuia legate de posibila fraudă electorală la alegerile prezidenţiale prin intermediul turismului electoral.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Biroul de presă al Executivului, \"faţă de informaţiile vagi şi generale furnizate de ministrul Administraţiei şi Internelor, şeful Executivului i-a solicitat acestuia date şi informaţii concrete pentru a elimina orice suspiciune cu privire la posibila fraudare a scrutinului prezidenţial\".
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a declarat, vineri, la Craiova, că pentru alegerile prezidenţiale ministerul pe care îl conduce va lua mai multe măsuri de siguranţă pentru ca scrutinul să se desfăşoare într-o corectitudine mult mai mare decât s-au desfăşurat alegerile europarlamentare.
Potrivit ministrului Nica, printre măsurile sporite de siguranţă se numără camerele video în secţiile de votare şi ştampilele personalizate pentru fiecare secţie de vot în parte.
\"Să fie clar că cei care vor îndrăzni să încalce legea se vor afla pe un drum foarte scurt care îi va duce în spatele gratiilor. Vom avea camere video în fiecare secţie de votare, astfel încât vom şti care vor fi persoanele care vor veni de mai multe ori în aceste secţii sau care vor fi turiştii. Dorim să verificăm dacă informaţiile pe care eu le am acum în acest moment, potrivit cărora nu mai există autocare libere în România pentru 22 noiembrie şi 6 decembrie, sunt adevărate. Ne vom convinge dacă aceste autocare vor fi folosite pentru diverse destinaţii turistice, cum ar fi mănăstirile sau alte locuri din România, sau dacă cineva s-a hotărât să organizeze vreo operaţiune de turism electoral. Vom avea ştampile personalizate pentru secţiile de votare, pe care va fi trecut numărul secţiei, judeţul şi localitatea, astfel încât dacă cuiva îi trece prin cap să plece acasă cu aceste ştampile pe care să le folosească ulterior, să ştim de la ce secţie au fost luate aceste ştampile\", a spus Dan Nica.













































1. E o gluma?
(mesaj trimis de Iulian Manea în data de 26.09.2009, 23:00)
Mereu s-a discutat despre acest lucru; ca nu se va intampla ininte de alegeri, ca se intampla in timpul si imediat dupa alegeri si ca vor fi pedepsiti cei care au facut-o. Daca a fost cineva condamnat pentru asta eu nu am auzit. Avand in vedere valva de dinainte daca se intampla m-as mira sa nu fi auzit. Daca, totusi, s-a intamplat ii transmit felicitari ministrului de interne. Pana atunci, lasati-ma sa fiu sceptic.