EMISARUL ONU PENTRU SIRIA, De Mistura vrea "revitalizarea" încetării focului înaintea următoarei runde de negocieri

Diana Popescu
Internaţional / 28 aprilie 2016

Emisarul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, vrea să "revitalizeze" încetarea focului în ţară, care este "în pericol grav" înainte de a stabili data următoarei runde de negocieri de pace intersiriene, informează AFP.

Într-o conferinţă de presă în noaptea de miercuri spre joi la Geneva, De Mistura a declarat că a lansat un apel în faţa Consiliului de Securitate al ONU Statelor Unite şi Rusiei, care au convenit încetarea focului la 27 februarie, pentru a acţiona în această direcţie.

Emisarul special a recomandat în special Consiliului de Securitate să organizeze în viitorul apropiat o reuniune a GISS, Grupul Internaţional pentru Susţinerea Siriei compus din 17 ţări şi coprezidat de Rusia şi Statele Unite.

"Pe parcursul ultimelor 48 de ore, un sirian a murit la fiecare 25 de minute, ultimul medic pediatru din Alep a fost ucis în bombardamentele care au avut loc" în timpul serii, a deplâns De Mistura.

"Încetarea focului este încă în viaţă, dar în mare pericol", a spus el.

"Dorim să obţinem această reuniune a GISS înainte de a lansa noua rundă în luna mai", a adăugat el.

"Scopul meu este de a continua discuţiile, cu cel puţin una sau două runde până în iulie", a mai spus el.

Miercuri s-a încheiat a treia rundă de negocieri intersiriene, care a început la 13 aprilie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2359
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1206
Gram de aur (XAU)Gram de aur600.0478

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb