Enea dezvoltă în Iaşi noua tehnologie pentru Agenţia Spaţială Europeană

Mina Irina
Companii / 30 august 2016

Enea România dezvoltă, pentru Agentia Spaţială Europeană (ESA), în centrul de cercetare de la Iaşi aplicaţii software de compresie a imaginilor obţinute din spaţiu ce vor fi rulate pe sateliţi, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Proiectul face parte dintr-un program complex lansat de ESA, la care Enea lucrează în parteneriat cu Airbus şi utilizează, în premieră pentru industria spaţială, platformele hardware multi-core ce folosesc cele mai noi sisteme Sparc V8 (LEON) şi QorIQ (Freescale).

În cadrul altor programe pentru industria spaţială, Enea România va dezvolta atât tehnologii de realitate augmentată şi VR, cât şi tehnologii pentru detectarea găurilor negre.

În prezent, Enea selectează ingineri pentru a participa la aceste proiecte de cercetare.

"Am început colaborarea cu Agenţia Spaţială în urmă cu 2 ani, când am participat la un proiect pilot de transfer al datelor. În prezent suntem parte din mai multe programe lansate de ESA, colaborăm cu o serie de parteneri consacraţi în industria aerospaţială europeană şi punem bazele unui centru specializat în tehnologii aerospace în Iaşi", a declarat Marius Duţu, Country Manager al Enea Services România.

Soluţia dezvoltată de centrul Enea din Iaşi va permite compresia imaginilor obţinute de sateliţi pe platformele multi-core, fără a altera calitatea imaginii. Compresia este esenţială atât pentru transmiterea rapidă a imaginilor pe distanţe mari, cât şi pentru stocarea acestora. Astfel, algoritmul de compresie va fi folosit la arhivarea imaginilor foarte mari hiperspectrale şi multispectrale, fără pierderi de calitate, în conformitate cu standardul ESA CCSDS, conform sursei citate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb