Enel vinde 50% din Open Fiber

S.B.
Companii / 5 august 2021

Enel vinde 50% din Open Fiber

Enel SpA ("Enel") informează că aseară au fost semnate contractele referitoare la vânzarea întregii participaţii deţinute la Open Fiber SpA ("Open Fiber"), ca urmare a anunţului din comunicatele de presă anterioare din 17 decembrie 2020 şi 30 aprilie 2021. Este vorba despre 50% din capitalul social al Open Fiber, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Mai exact, contractul referitor la vânzarea a 40% din capitalul social al Open Fiber către Macquarie Asset Management implică o contravaloare de 2,12 miliarde de euro şi include transferul a 80% din partea Enel a împrumutului acţionarilor acordat către Open Fiber, inclusiv dobânzile acumulate. În conformitate cu ceea ce a fost deja anunţat, contractul prevede că valoarea de mai sus va fi majorată la o rată de 9% pe an, calculată de la 1 iulie 2021 şi până la încheierea tranzacţiei.

Contractul referitor la vânzarea a 10% din capitalul social al Open Fiber către CDP Equity SpA ("CDPE") implică, totodată, contravaloarea de 530 milioane de euro şi include transferul către CDPE a 20% din partea Enel a împrumutului acţionarilor acordat către Open Fiber, inclusiv dobânzile acumulate.

Contractele menţionate mai sus includ, de asemenea, recunoaşterea câştigurilor în favoarea Enel, legate de evenimente viitoare sau cele neprevăzute, descrise în comunicatele de presă din 17 decembrie 2020 şi 30 aprilie 2021.

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2964
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8511
Gram de aur (XAU)Gram de aur686.0026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb