E.ON: "Au început înscrierile pentru competiţia E.ON Energy Challenge, ediţia a X-a"

T.B.
Companii / 7 noiembrie 2023

E.ON: "Au început înscrierile pentru competiţia E.ON Energy Challenge, ediţia a X-a"

E.ON Energy Challenge s-a conturat ca o competiţie de referinţă adresată studenţilor şi masteranzilor care au preocupări şi doresc să inoveze în domeniul atât de vast al energiei, se arată într-un comunicat al E.ON, remis redacţiei.

Din 2015 şi până în prezent, peste 400 de tineri din diferite centre universitare din ţară şi-au prezentat proiectele în cadrul acestui concurs, iar unele dintre ideile dezvoltate au fost implementate în cadrul companiilor operaţionale din Grupul E.ON din România, informează sursa menţionată.

În fiecare an s-au remarcat tineri pasionaţi care ne-au surprins atât cu ingeniozitatea ideilor, cât şi cu dorinţa puternică de a contribui la dezvoltarea de aplicaţii şi soluţii fezabile pentru zona de energie. Competiţia reprezintă, totodată, mediul potrivit în care studenţii şi masteranzii îşi pot valida, testa şi îmbunătăţi proiectele alături de specialişti E.ON cu o experienţă de zeci de ani în domeniu, potrivit sursei citate.

Studenţii şi masteranzii care au idei ce pot revoluţiona domeniul energetic sunt invitaţi să aplice pentru una dintre temele: Eficienţă Energetică şi Optimizare Reţea, Energie Verde, Digital & Smart şi Pro-duse şi Servicii Clienţi, transmite compania.

În competiţie, concurenţii pot participa exclusiv în cadrul unei echipe, iar proiectele pot fi înscrise online până în 15 decembrie inclusiv, pe https://energychallenge.eon-romania.ro/inscrie-te/, conform sursei citate.

Premiile depăşesc 6.600 de euro: locul I - 3.000 euro/echipă; locul II - experienţe în valoare de 600 euro/membru echipă; locul III - experienţe în valoare de 300 euro/membru echipă, relatează compania.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb