E.ON implementează soluţii de iluminat public în 27 de localităţi

S.B.
Companii / 17 noiembrie 2020

E.ON implementează soluţii de iluminat public în 27 de localităţi

E.ON Energie România a încheiat, până în prezent, parteneriate cu 10 primării din judeţele Arad, Timiş, Maramureş, Neamţ şi Suceava prin care 27 de localităţi vor beneficia de soluţii la cheie pentru iluminat public bazat pe tehnologie LED.

În cadrul proiectelor, cu o valoare totală de peste 1 milion de euro, vor fi montate circa 4.300 de corpuri de iluminat atât pentru iluminatul stradal, cât şi pentru cel interior dinşcoli, grădiniţe, săli de sport, cămine culturale şi sedii ale primăriilor. Sistemele vor asigura o economie de 50-60% la consumul de electricitate şi implicit reducerea facturilor unităţilor administrative locale.

"Soluţiile noastre pot aduce economii la bugetul local de mii sau zeci de mii de euro anual. Acestea sunt parte a conceptul nostru de smart village,care include şi soluţii de generare fotovoltaică şi mobilitate electrică, concept pe care dorim să-l dezvoltăm la nivel naţional", afirmă Cătălin Iordache, Director General al E.ON Energie România.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb