Equest: Vânzarea Moldova Mall şi Vitantis nu ar acoperi datoriile

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 21 septembrie 2010

East Balkan Properties, fostul Equest, analizează "opţiuni strategice" pentru centrele comerciale Moldova Mall (Iaşi) şi Vitantis (Bucureşti), apreciind însă că vânzarea celor două proiecte ar aduce, în acest moment, mai puţini bani decât datoriile acumulate pentru achiziţionarea lor. Potrivit raportului semestrial al fondului citat de Mediafax, costurile anuale ale celor două centre comerciale sunt mai ridicate decât banii care pot fi obţinuţi din exploatarea lor.

Totodată, East Balkan precizează că vrea să vândă active din România şi Serbia şi a scos mai multe terenuri pe piaţă prin agenţi terţi, dar nu găseşte investitori interesaţi să cumpere. Valoarea netă a activelor din România în portofoliul Equest se ridică la 11,4 milioane euro, se mai arată în raportul semestrial al dezvoltatorului imobiliar.

Compania a anunţat, în luna mai, că a finalizat restructurarea a două contracte de împrumut totalizând 63,6 milioane de euro cu UniCredit Bank Austria şi UniCredit Ţiriac Bank pentru centrele comerciale Vitantis din Bucureşti şi Moldova Mall din Iaşi.

Cele două mall-uri au fost afectate de condiţiile economice dificile din România, care s-au repercutat, potrivit declaraţiilor anterioare ale reprezentanţilor Equest, atât asupra ratei de ocupare, cât şi veniturile din chirii.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb