Erdogan readuce în discuţie problema trasării frontierei maritime dintre Grecia şi Turcia

I.S.
Internaţional / 1 octombrie 2016

Recep Tayyip Erdogan (Sursa foto: Facebook)

Recep Tayyip Erdogan (Sursa foto: Facebook)

Guvernul grec a acuzat vineri Turcia că pune în pericol relaţiile bilaterale, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a pus la îndoială raţiunea unui vechi tratat prin care s-a stabilit frontiera dintre cele două ţări, informează agenţia Reuters, preluată de Agerpres.

Într-un discurs susţinut joi la Ankara, preşedintele Erdogan a spus că tratatul de pace semnat la Lausanne în anul 1923, prin care a fost trasată actuala frontieră greco-turcă, a fost în esenţă o înfrângere a Turciei, întrucât aceasta ar fi făcut cadou Greciei insule din Marea Egee prin respectivul tratat.

"Am renunţat în favoarea Greciei la insule pe care le-am fi putut păstra cu un strigăt la Lausanne. Este aceasta o victorie? Au încercat să ne păcălească făcându-ne să credem că Lausanne a fost o victorie", a spus Erdogan. "Ce care au stat la acea masă au greşit cu acel tratat. Acum, suferim consecinţele", a completat el.

În replică, premierul grec, Alexis Tsipras, a apreciat în timpul unei reuniuni guvernamentale că "punerea în discuţie a Tratatului de la Lausanne, care stabileşte cadrul relaţiilor greco-turce şi statu quo-ul privind Marea Egee şi insulele ei, este periculoasă pentru relaţiile dintre cele două ţări precum şi pentru întreaga regiune".

Relaţiile greco-turce au fost de-a lungul vremii tensionate de disputele legate de frontiera lor maritimă comună şi de situaţia Ciprului, ţară împărţită etnic între ciprioţii greci şi turci, cu partea de nord ocupată din anul 1974 de armata turcă.

Grecia şi Turcia au ajuns în pragul războiului în anul 1996, când cauza neînţelegerilor a fost o insulă nelocuită din Marea Egee.

Totuşi, tensiunile au mai scăzut de-a lungul anilor, mai ales după ce atât Grecia, cât şi Turcia s-au ajutat reciproc în urma a două cutremure care le-au afectat separat pe fiecare dintre ele în anul 1999.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb