Estee Lauder dă vina pe preţ pentru eşecul fuziunii cu Puig

V.R.
Ziarul BURSA #Companii / 8 iunie

Estee Lauder dă vina pe preţ pentru eşecul fuziunii cu Puig

Gigantul cosmeticelor din SUA rămâne deschis achiziţiilor şi caută tranzacţii care ”au sens” din punct de vedere financiar

Compania americană de cosmetice Estee Lauder se declară interesată, în continuare, de achiziţii care ”au sens din punct de vedere financiar”, după ce discuţiile de fuziune cu Puig din Spania nu au ajuns la un rezultat pozitiv, informează modaes.com. Finalizarea tranzacţiei ar fi dus la crearea unui gigant al frumuseţii în valoare de 17 miliarde de dolari.

Potrivit Reuters, preşedintele-director general al Estee Lauder, Stephane de La Faverie, a declarat, săptămâna trecută, că motivul pentru care achiziţia Puig nu a avut loc a fost costul ridicat. ”Dacă nu putem obţine creştere şi profitabilitate la preţul corect, atunci fuziunea nu este o opţiune”, a spus Stephane de La Faverie la o conferinţă din Paris, subliniind: ”De aceea, tranzacţia nu a fost finalizată, pentru că nu a fost evaluată la preţul corect”.

Conform sursei citate, de La Faverie încearcă astfel să reducă la tăcere zvonurile care au apărut după eşecul fuziunii, care puneau situaţia pe seama poziţiei fondatoarei Charlotte Tilbury, un brand deţinut de Puig. Potrivit agenţiei de ştiri, însă, printre motivele eşecului fuziunii se numără scurgeri de informaţii, dezacorduri între familiile care controlează companiile şi diverse revendicări, inclusiv cele ale Chalotte Tilbury.

Preşedintele executiv al Puig, Marc Puig, a declarat, la adunarea generală a acţionarilor companiei, care a avut loc la sfârşitul lunii mai, că societatea nu mai este de vânzare şi a reafirmat disponibilitatea familiei de a fi acţionar pe termen lung.

”Beauty Reimagined” - strategia de redresare a Estee Lauder

Estee Lauder a anunţat, în luna mai, că se concentrează în continuare pe implementarea strategiei sale de redresare ”Beauty Reimagined”, condusă de CEO-ul Stephane de La Faverie. Planul vizează stabilizarea vânzărilor şi recâştigarea cotei de piaţă după mai mulţi ani de declin, prin creşterea investiţiilor în retail, optimizarea reţelei de magazine şi închiderea celor neperformante, precum şi prin măsuri de eficientizare operaţională.

„Avem unul dintre cele mai puternice portofolii de branduri de prestigiu din lume şi credem că suntem într-o poziţie unică pentru a susţine o creştere sustenabilă pe termen lung la nivel global”, a declarat de La Faverie.

Totodată, Estee Lauder a anunţat eliminarea a 9.000-10.000 de locuri de muncă la nivel mondial pentru a realiza economii de până la 1,2 miliarde de dolari pe an (în costuri), ca parte a planului său de restructurare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb